Moguliada

OCTAVIAN DAN
Ziarul BURSA #Companii / 3 septembrie 2012

De la stânga la dreapta: Sorin Ovidiu Vîntu, Dan Voiculescu, Dinu Patriciu, George Păunescu.

De la stânga la dreapta: Sorin Ovidiu Vîntu, Dan Voiculescu, Dinu Patriciu, George Păunescu.

Mişcarea (aparent) browniană (vezi nota) a mogulilor media din ţara noastră poate fi urmărită şi înţeleasă cu greu de un observator din afara fenomenului. Fără un sistem de referinţă acest lucru devine imposibil.

În campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din 2009, actualul preşedinte, Traian Băsescu a avut o constantă la nivelul discursului: combaterea "mogulilor răi". Astfel a apărut şi un punct fix, putând fi observată mişcarea mogulilor în raport cu Traian Băsescu. Evoluţia este interesantă, cu multe sinusoidale în jurul cotei zero şi poa-te fi urmărită începând cu anul 2004, anul bătăliei dintre Traian Băsescu şi Adrian Năstase pentru scaunul de la Cotroceni. Înaintea campaniei electorale, mare parte din piaţa media era orientată într-o anumită direcţie, uşor de bănuit atât timp cât Adrian Năstase deţine suficiente pârghii care să-l ajute să se facă "iubit". Cu excepţia a două-trei ziare, şi a unui post de radio, Traian Băsescu nu se putea baza foarte tare pe media, dar odată cu urcarea în sondaje, şi la acest nivel lucrurile s-au schimbat.

Trustul lui Dan Voiculescu avea mai puţine titluri la aceea vreme, era evident favorabil PSD şi candidatului acestui partid, aliat cu PC-ul mogulului. Pe acelaşi culoar, dar la alt nivel de audienţă evolua şi televiziunea fraţilor Păunescu, B1 TV. Trustul Pro testa o cale de mijloc, uşor pro-prim-ministru în primă fază şi mai mult pro-outsider în turul doi. Entităţile media aflate în sfera de influenţă a lui Sorin Ovidiu Vîntu, după scurte balansări, şi-au definit o politică editorială favorabilă Primarului General al Capitalei de la acea vreme, Traian Băsescu. Trustul Ringier, cu mogul străin, încerca să se ţină la distanţă de bătălia politică, deci nu poate fi pus în discuţie, iar Dinu Patriciu încă nu preluase Adevărul, dar ca om de afaceri ajutase la finanţarea campaniei lui Mircea Geoană la primăria Bucureştiului, contracandidatul lui Traian Băsescu. În ceea ce priveşte televiziunea publică, lucrurile sunt simple, mogulul se schimbă mereu deşi la finanţare contribuie mereu aceeaşi plătitori de abonament, contează cine conduce Palatul Victoria, astfel, în raport cu "punctul fix", în 2004 era contra, în 2009 -pro, în vara lui 2012 -contra.

După instalarea lui Traian Băsescu la Palatul Cotroceni, luăm ca punct de reper anul 2005, lucrurile au început să se modifice. A existat o scurtă perioadă de simpatie a Antenelor, dar după ce Dan Voiculescu a fost catalogat, cu tot cu partid, drept "soluţie imorală", acest trust s-a menţinut constant împotriva preşedintelui, în ultimii 4 ani campania împotriva aces-tuia fiind una deschisă. Pentru Antene, 2012 a fost anul bătăliei totale. Trustul Pro a rămas pe aceeaşi linie ca înainte de turul doi. B1 TV a trecut de partea noului preşedinte, emisiunea Naşul reprezentând port-drapelul acestei schimbări de optică, iar de la ultima schimbare a acţionariatului lucrurile au devenit mai mult decât evidente. De altfel în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din 2009, postul de pe Calea Victoriei a reprezentat una din puţinele tribune de la care preşedintele s-a putut adresa publicului larg fără probleme. Sfârşitul prieteniei dintre Sorin Ovidiu Vîntu şi Traian Băsescu s-a reflectat şi la nivelul trustului, aici lucrurile evoluând cel mai dramatic după realegerea preşedintelui în 2009. Fără o legătură directă cu cele menţionate mai sus, trustul controlat de SOV s-a dezintegrat în 2010, mai multe titluri au fost închise, iar în final a fost vândută şi "perla coroanei", Rea-litatea TV, către omul de afaceri Elan Swartzenberg. Spiritul critic la adresa preşedintelui a continuat şi după acest moment, dar s-a diluat mult, conform percepţiei concurenţei, în perioada celei de-a doua suspendări. Trustul media deţinut de Dinu Patriciu, coagulat în 2006, şi-a precizat public decizia de a nu se implica în lupta politică, dar cuvintele preşedintelui după celebrul scandal cu palma dată unui copil : "Ruşine, Dinu Patriciu", au intrat deja în folclorul urban. Atunci, omul de afaceri a fost acuzat că ar fi fost în spatele acestei poveşti urâte. În această vară, trustul lui Dinu Patriciu a fost învinuit de politicienii din arcul guvernamental că s-a manifestat mai mult decât ostil cu adversarii preşedintelui suspendat.

Spre deosebire de campania prezidenţială din 2009, la finalul verii anului 2012, preşedintele are mult mai multe "uşi deschise" în media, ceea ce demonstrează că o parte din clasa politică a înţeles că nu este constructiv să transformi întreaga presă într-un adversar. Dacă am transforma aceşti moguli în puncte pe o coală albă şi am încerca să includem punctele în cercuri, în funcţie de atitudinea faţă de reperul fixat mai sus în diverşi ani, am observa că pe hârtie apar foarte multe cercuri, cu diverse componenţe.

Precizare: rivalitatea, firească de altfel pe o piaţă media nu foarte mare, trece pe planul doi atunci când "simpatiile" politice ale trusturilor coincid. Nu e un secret că nu de puţine ori "simpatia" este convertită în lucruri palpabile de cele mai multe ori. Concurenţa devine însă acerbă atunci când există divergenţe în ceea ce priveşte afinităţile politice. Atitudinile pro sau contra unui anumit partid sau personaj politic au fost rareori asumate, aşa cum s-a petrecut în această vară, dar de fiecare dată concurenţa a avut grijă să informeze publicul de simpatiile rivalilor, în cazul în care privitorii nu ar fi reuşit să observe singuri. Oricum, frecvenţa cu care apar la un post sau altul membrii unui anumit partid reprezintă un bun barometru în ceea ce priveşte simpatiile.

Mişcări asemănătoare au avut şi mogulii mai mici, care au încercat să se implice cât mai mult în marea bătălie, inclusiv a audienţelor şi tirajelor.

NOTĂ

Se numeşte mişcare browniană, mişcarea continuă, complet dezordonată, dependentă de temperatură, a unor particule solide aflate în suspensie într-un fluid.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. Frumos titlu.

    Trista poveste. 

    da molecula basescu unde e in toata afacerea asta ,a el e mogul de partid, scuze! cine e moguulul din umbra de l la B1 TV,REALITATEA, DIGI24, T.V.2.0 .PROTV , 10TV , EVZ,ADEVARUL HOLDING si multe alte jeguri?cine-i hraneste cu bani din reclamele si contracte cu statul? mai nou(sau mai vechi) si pe Nature.RFI? nu sti nea Goga?, pai ce ziarist esti tu atunci cand nu cunosti nici macar secretul lui Polichinelle?

    1. Domnule OCTAVIAN DAN v-am schimbat numele in nea Goga'. Va rog sa ma scuzati pt. neatentie , va promit ca nu se va mai intampla.

      Multumesc 

      ti-au trebuit 2 mesaje sa demonstrezi ca nu stii nici a citi si nici a scrie , mai incearca o data cu abecedarul , si mare grija la bac apoi ..

      ps. vezi ca scoala incepe pe 17 septembrie , nu pe 10 cum fusese stabilit . 

      Gata am vazut atacul din Le Monde, ESTI CITIT nene dane!Ti-am simtit mirosul de javrex ordinarius!

      @Gogule ai dreptate acum ma duc sa ma inscriu in clasa a-I-a primara.Hai la mai multe succesuri 

      Sigur nu aveai cum sa citesti Le Monde , ai vazut probabil niscai interpretari, ca tot a luat Margherita bacul...

      Domnule Adi Tot Je Anonim va multumesc pentru setul de comentarii, dar va recomand sa cititi si articolul, banuiesc ca nu ati facut-o. Refuz sa cred ca in urma lecturii ati ajuns la astfel de concluzii.

      Daca totusi l-ati citit atunci va rog sa ignorati acest comentariu si sa nu va mai obositi cu un nou raspuns pe aceleasi coordonate. 

      PS

      Daca imi spuneti " nea" si " nene", nu inseamna ca asta e tot ce merit eu, ci doar ca atat puteti dumneavoastra. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb