Monedele regionale aşteaptă verdictul privind evoluţiile din Grecia

C.P.
Comunicate de presă / 23 mai 2011

Criza deficitului bugetar din Grecia revine în atenţia lumii întregi. O restructurare "blândă" a datoriei Greciei - fără urmări majore asupra altor monede din regiune; în varianta "mai drastică", restructurarea ar putea duce la evoluţii dezordonate.

Începută în 2010 în legătură cu Grecia, mutându-se apoi înspre Irlanda şi Portugalia, teama pieţelor faţă de stabilitatea finanţelor publice a revenit în ultima vreme privind Grecia. Deficitul public trebuie redus în continuare prin măsuri greu de suportat de către populaţie, iar povara datoriei - care depăşeşte 150% din PIB este văzută ca fiind nesustenabilă de către investitori. Pieţele au început să vorbească astfel despre restructurare. "Varianta < blândă > ar însemna prelungirea scadenţelor pentru împrumuturile deja acordate. Unii oficiali europeni au părut de acord cu această variantă. Totuşi Banca Centrală Europeană s-a opus cu fermitate, ameninţând cu retragerea sprijinului acordat băncilor greceşti în această eventualitate. Cealaltă variantă, cea a unei restructurări < dure > ar însemna că cei care au împrumutat deja Grecia nu şi-ar mai recupera în intregime împrumuturile, iar o asemenea mişcare ar putea avea efecte negative importante asupra monedei europene", precizează Victor Safta, directorul sucursalei din România a X-Trade Brokers.

Agenţia de rating Fitch a turnat gaz pe foc vineri, tăind ratingul Greciei cu trei trepte şi declarând că o prelungire a maturităţilor ar fi echivalată cu un default.

Problema zonei Euro este însă şi mai extinsă. Italia, care a evitat până de curând atenţia - nedorită - a speculatorilor în căutare de vulnerabilităţi, ar putea intra pe lista de preocupări a acestora. S&P a schimbat perspectiva de rating de la stabilă la negativă pentru Italia, păstrându-i ratingul A+. Deficitul public al ţării a fost de 4,6% în 2010, dar datoria a ajuns la 120% din PIB, de două ori mai mare faţă de limita acceptată de regulile UE. < Alegerile regionale din Spania, câştigate de opoziţie, ar putea periclita măsurile de austeritate şi arată că deficitele finanţelor în regiune sunt mai mari decât cele cunoscute >, a precizat Victor Safta.

Euro a pierdut 5,4% de la începutul lunii mai în faţa dolarului american, coborând în acelaşi timp la un minim istoric în faţa francului elveţian. FMI a avertizat ca îngrijorările privind datoria publică din unele state se pot extinde şi ar putea afecta atât ţările centrale, cât şi Europa de Est. De la începutul lunii, forintul a pierdut 2,6% în faţa euro, în timp ce zlotul a evoluat volatil, dar cu amplitudini limitate, pierzând 0,5% în acelaşi interval. Leul a fost în bună parte izolat faţă de îngrijorările vizând Grecia şi Portugalia în primul trimestru al anului, pe seama semnalelor că economia dă semne timide de revenire. Totuşi < scutul > pare să slăbească, leul pierzând 1,2% în faţa euro de când scenariul unei restructurări a datoriei în Grecia a căpătat mai multă credibilitate, în ultimele 3 săptămâni. "Leul, cu toate că oferă un randament apetisant, rămâne într-o zonă de risc. În cazul unei restructurări blânde a datoriei greceşti, ar putea fi vorba mai mult de un < frison > mai puţin sesizabil, dar o restructurare dură a acesteia ar putea aduce anumite deprecieri monedei naţionale, care rămâne încă relativ puternică în contextul dat", concluzionează Victor Safta.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb