Reporter: Cu ce fel de produse operaţi?
Monsanto: În România, activitatea se concentrează pe producerea, procesarea şi comercializarea de seminţe hibride convenţionale de porumb şi rapiţă, sub marca Dekalb, şi produse pentru protecţia plantelor, sub marca Roundup.
Reporter: De unde procuraţi seminţele?
Monsanto: Seminţele hibride convenţionale, fie de porumb, fie de rapiţă, sunt multiplicate de firma noastră. Ne mândrim că în România sunt produşi hibrizi de porumb obţinuţi prin ameliorare tradiţională. În plus, ceea ce producem şi procesăm în ţara noastră se comercializează atât spre fermierii români, cât şi spre cei din Ucraina, Rusia, Serbia, Bulgaria etc.
Reporter: Care sunt preţurile?
Monsanto: Produsele se comercializează printr-o reţea de distribuţie naţională şi alta locală, care stabilesc preţurile la nivel de fermier.
Reporter: Există vreo localitate în care aveţi mai mulţi parteneri?
Monsanto: Nu putem menţiona o localitate anume, avem fermieri utilizatori de sămânţă DEKALB în toată ţara. În anul 2014 am comercializat porumb convenţional pentru o suprafaţă de circa 400.000 ha, conform studiilor Kleffamnn, ceea ce reprezintă 23% din suprafaţa cultivată cu porumb certificat în România.
Reporter: Cum apreciaţi situaţia fermierilor afectaţi de seceta din acest an?
Monsanto: 2015 a fost un an mai dificil pentru culturile de primăvară, cum ar fi porumb, floarea soarelui. Este nevoie de o analiză mai profundă pe fiecare regiune din ţară, nu putem generaliza. Impactul negativ al secetei îl evaluăm şi noi la acest moment, mai ales echipa tehnică şi cea de vânzări.
Reporter: Unde sunt zonele cu cele mai mari probleme în România? Ce judeţe? Ce culturi?
Monsanto: Condiţiile de arşiţă şi secetă din acest an agricol au avut un impact mai mare asupra regiunilor din Moldova, vestul României, dar au afectat şi o mare parte din zona de sud a ţării. Culturile de primăvară au avut de suferit mai mult decât cele de toamnă - rapiţă şi păioase specifice acestui anotimp, din cauza lipsei de precipitaţii pe toată perioada de vegetaţie şi a temperaturilor foarte ridicate la momentul polenizării plantelor şi al umplerii boabelor de porumb.
Reporter: Mă gândesc că aveţi soluţii... Care sunt?
Monsanto: Încă de acum doi ani, Monsanto a lansat pe piaţa românească noi hibrizi de porumb convenţionali, toleranţi la secetă şi arşiţă, numiţi hibrizi DEKALB HD (heat and drought, adică arşiţă şi secetă). Aceştia permit să fie semănaţi la o desime mai mare şi, aplicându-se o tehnologie corespunzătoare, se pot obţine producţii mai mari cu 500 şi 1000 kg la hectar. Testăm aceşti hibrizi HD în 65 de staţii de cercetare specializate în combaterea secetei - SUA, Africa de Sud, Chile, Argentina, Ungaria, deoarece cunoaştem faptul că seceta este responsabilă de până la 60% din pierderile de producţie, iar impactul financiar poate fi unul major. Astfel, DEKALB a introdus drept obligatorie toleranţa la secetă şi arşiţă în studiul germoplasmei.
Reporter: Cum comentaţi atitudinea autorităţilor referitor la această problemă?
Monsanto: Apreciem suportul şi deschiderea pe care autorităţile din ţara noastă le acordă fermierilor. Sperăm să fie la fel şi pe viitor, deciziile fiind luate în baza unor analize şi studii ştiinţifice, care au sprijinit bunul mers al sectorului agricol.
Reporter: La nivel global, care sunt problemele agriculturii?
Monsanto: Printre cele mai importante probleme cu care se confruntă agricultura ar fi de menţionat schimbările climatice, utilizarea raţională a apei, emisiile de dioxid de carbon, hrănirea populaţiei din ţările subdezvoltate etc.
Reporter: Ce noutăţi tehnologice aveţi pentru fermieri?
Monsanto: Există o discuţie legată de spaţiul de nutriţie între plante. Semănatul de precizie poate face diferenţa, asigurând o dezvoltare mai bună a rădăcinilor. De asemenea, asigură pătrunderea mai bună a luminii şi reduce sufocarea plantelor.
O altă noutate este legată de tratamentul seminţelor cu bio-fertilizanţi. În urma încheierii acordului între Monsanto şi Novozymens s-a început şi în ţara noastră înregistrarea produsului Toque, utilizat pentru tratarea seminţelor de porumb în vederea creşterii sistemului radicular. Acesta este un produs organic, deja disponibil fermierilor din Ucraina şi Rusia. Prin tratarea seminţelor de porumb cu acest produs, producţiile la hectar pot creşte între 5 şi 10%.
Reporter: Ce cifră de afaceri a atins Monsanto România în 2014? Pentru 2015 ce preconizaţi?
Monsanto: La finalul anului calendaristic 2014, cifra de afaceri a fost de 119 milioane dolari, iar pentru anul 2015 ne aşteptăm la o creştere de cel puţin 7%.
Reporter: Care sunt cifrele companiei la nivel global?
Monsanto: Cifra de afaceri a firmei Monsanto la finalul anului financiar 2014 a fost de 121 miliarde dolari, iar profitul net s-a ridicat la 14 miliarde dolari.
Reporter: La sfârşitul lunii august aţi organizat evenimentul "Gusturi pe alese", în cadrul Farm Progress. Ce ne puteţi spune despre această manifestare?
Monsanto: "Gusturi pe alese" a reprezentat doar o parte a tradiţionalului eveniment Farm Progress. Cu această ocazie, au fost invitaţi ziarişti de la mai multe publicaţii centrale şi locale din ţară şi străinătate, care au aflat detalii despre produsele convenţionale DEKALB şi despre soluţiile integrate pe care Monsanto le poate oferi fermierilor-parteneri. Astfel, invitaţii au vizitat platforma tehnică din localitatea Comloş şi platforma DEKALB de la Cărpiniş, judeţul Timiş. La Comloş, acestora li s-a prezentat o platformă de porumb convenţional, semănat după metoda semănatului de precizie, ce utilizează informaţii obţinute în urma cartografierii optime a solulului, punând în evidenţă progrese recente din tehnologia porumbului. Această testare revoluţionară oferă nu doar informaţii despre potenţialul de producţie, ci îi şi ajută pe agricultori să înţeleagă comportamentul hibrizilor în condiţii specifice de climă şi sol. Semănatul de precizie este cel mai important pas în tehnologia plantelor, ajutând la o răsărire şi o distribuţie uniformă pe fiecare rând.
La Farm Progress Cărpiniş au fost prezentate soluţiile inovatoare, printre care se numără noii hibrizi convenţionali de porumb DEKALB cu utilizări specifice şi diferite, care vor fi comercializaţi începând cu anul 2016, tehnologii noi de semănat, diferite scheme de densităţi la hectar şi variante de fertilizare, cât şi informaţii despre multiplicarea seminţelor de porumb.
Reporter: Câţi fermieri au răspuns invitaţiei? Ce probleme au semnalat?
Monsanto: Ca în fiecare an, platformele de Farm Progress au fost vizitate de peste 2000 de fermieri din întreaga ţară. Participanţii s-au arătat extrem de interesaţi de soluţiile prezentate de Monsanto privind obţinerea de producţii bune, chiar şi în condiţii climatice vitrege, cum ar fi arşiţa şi seceta.
Reporter: Ce produse aţi prezentat?
Monsanto: În cadrul evenimentului au fost prezentaţi toţi hibrizii convenţionali de porumb pe care îi avem în portofoliu, 25 la număr, precum şi noii hibrizi de rapiţă, care prezintă un conţinut ridicat de ulei pentru consumul uman.
Reporter: Cum au reacţionat fermierii la soluţiile dumnevoastră?
Monsanto: An de an investim în cercetare-dezvoltare şi venim nu doar cu produse, ci şi cu soluţii integrate pentru fermierii-parteneri, soluţii ce îi sprijină pentru a obţine o producţie mai mare pentru fiecare hectar de pământ lucrat.
În România sunt circa 2,6 milioane de hectare cultivate cu porumb, din care pe 70% este utilizată sămânţă certificată. Ne dorim să susţinem fermierii din România să fie la fel de competitivi ca aceia din vestul Europei şi, de aceea, în fiecare sezon agricol venim cu produse şi soluţii noi, ce îi pot sprijini în a obţine producţii şi profituri mai ridicate. Deci, reacţiile nu pot fi decât favorabile...
Reporter: Vă mulţumesc!
Un nou management al companiei Monsanto România
Monsanto România anunţă schimbarea structurii de management la nivel local începând cu 1 septembrie 2015. Astfel, trei membri din echipa companiei au preluat noi funcţii de conducere: Cosmin Chioreanu a fost numit director general pentru Ungaria, Croaţia şi Serbia, Octavian Chihaia a preluat funcţia de director general pentru România, Bulgaria şi Republica Moldova, iar Daniel Stanciu este noul director de Marketing şi Strategie pentru România, Bulgaria şi Republica Moldova.
Principalele obiective ale lui Cosmin Chioreanu în noua poziţie sunt dezvoltarea business-ului, atât la nivel strategic, cât şi operaţional, precum şi consolidarea poziţiei companiei ca lider în industria soluţiilor agricole inovatoare în Ungaria, Croaţia şi Serbia.
Odată cu preluarea noului său rol de director general pentru România, Bulgaria şi Republica Moldova, Octavian Chihaia va continua atât dezvoltarea şi implementarea strategiei Monsanto, cât şi extinderea operaţiunilor companiei în zonă.
Daniel Stanciu a preluat funcţia de director de Marketing şi Strategie pentru România, Bulgaria şi Republica Moldova de la Octavian Chihaia şi va coordona activităţile de marketing, strategie şi dezvoltarea reţelelor de distribuţie din zona de sud-est a Europei. În România, Monsanto activează din anul 1998, având în prezent peste 150 de angajaţi.
•
PÂNĂ LA DATA DE 3 OCTOMBRIE 2015
Statele UE trebuie să anunţe Comisia dacă vor să cultive sau nu OMG
Statele membre UE trebuie să informeze Comisia până la data de 3 octombrie 2015 dacă optează pentru interzicerea sau aprobarea cultivării de OMG, potrivit unei scrisori a Ministerului german al Agriculturii.
Ministrul german al Agriculturii, Christian Schmidt, a informat recent guvernele landurilor germane de intenţia sa de a comunica UE că Germania va profita de posibilitatea de a interzice cultivarea OMG-urilor, chiar şi în cazul soiurilor aprobate de UE, se arată în scrisoarea Ministerului consultată de Reuters.
În plus, Schmidt a cerut autorităţilor landurilor germane să îi comunice până la data de 11 septembrie dacă regiunile lor vor interzice şi ele cultivarea de OMG.
În conformitate cu un act normativ adoptat în luna martie a acestui an de Consiliul European, ţările membre UE au dreptul de a interzice sau de a aproba culturile de organisme modificate genetic (OMG) pe teritoriul lor. Anterior, Parlamentul European a aprobat şi el compromisul convenit în luna decembrie cu guvernele statelor membre pentru a pune capăt acestui dosar blocat de patru ani.
Statele europene au păreri împărţite faţă de organisme modificate genetic chiar dacă acestea sunt cultivate pe scară largă în America şi Asia. În timp ce Marea Britanie este favorabilă, multe alte state membre UE, inclusiv Franţa şi Germania, se opun. În ultimii 14 ani, în Uniunea Europeană doar patru OMG-uri au fost autorizate pentru cultură, însă doar unul singur mai este cultivat şi în prezent, soiul de porumb MON810, dezvoltat de compania americană Monsanto.