Moody's a coborât ratingurile de credit ale ArcelorMittal la Ba1, în categoria junk

Ziarul BURSA #Companii / 7 noiembrie 2012

Moody's a coborât ratingurile de credit ale ArcelorMittal la "Ba1", în categoria activelor cu caracter speculativ, decizia afectând obligaţiuni şi datorii în valoare totală de 24 miliarde de dolari, potrivit unui comunicat al agenţiei de evaluare financiară. Perspectiva ratingurilor ArcelorMittal, cel mai mare producător de oţel din lume, a fost menţinută la "negativă".

Reducerea ratingului unei companii sau ţări poate conduce la creşterea costurilor de finanţare.

"Retrogradarae reflectă deteriorarea pieţelor mondiale ale oţelului în ultimele şase luni, ale cărei efecte sunt subliniate de performanţele ArcelorMittal din trimestrul al treilea al acestui an, cel mai slab pentru companie de la jumătatea anului 2009", se arată în comunicatul Moody's.

Volumul livrărilor de oţel a scăzut cu 8,3% faţă de trimestrul anterior, iar compania a înregistrat pierderi operaţionale şi creşterea datoriei brute, notează Moody's.

ArcelorMittal are activităţi de siderurgie şi minerit în 60 de ţări, cu aproximativ 260.000 de angajaţi.

În România, grupul deţine două combinate siderurgice, la Galaţi şi Hunedoara, două fabrici de ţevi, la Iaşi şi Roman, operatorul portuar Romportmet Galaţi şi divizia locală a ArcelorMittal Construction.

Totodată, ArcelorMittal România este unul dintre acţionarii companiei mixte care ar trebui să construiască reactoarele 3 şi 4 ale centralei nucleare de la Cernavodă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb