Motorul german

Pentru prima dată de la reunificarea Germaniei, bugetul federal a înregistrat un plus de 1,2 miliarde de euro, la bilanţul pe primele şase luni. Datele au fost date publicităţii de Serviciul statistic al guvernului. Ministrul de finanţe Peer Steinbruck a anun­ţat că politica fis­cală a cabinetului marii coaliţii, din care face parte, nu va schimba direcţia strategică, menită să ducă la reducerea şi ulterior eliminarea deficitului balanţei de plăţi a Germaniei. "Trebuie să economisim, ca şi pînă acum, iar multe dintre cererile care ne sunt adresate, nu vor putea fi satisfăcute". Discursul minis­terial este menit să reteze apetitul politicienilor care au făcut deja liste de priorităţi pentru cheltuielile pe care şi le vor permite, mai ales că scadenţele electorale nu iartă pe nimeni. Replica a venit imediat: "Cine, în acest punct, propune scăderea ratelor de impozitare, continuă politica ce a dus, în trecut, la formarea muntelui datoriei externe de 1.500 miliarde euro". Actualul guvern şi-a propus să topească acest gigantic iceberg, iar rezultatele promit să fie spectaculoase. O întorsătură de asemenea proporţii a mai reuşit Administraţia Clinton, în timpul celor două mandate, 1992-2000.

Politica guvernului german este puternic încurajată de Bruxelles, din raţiuni practice. Pe de o parte, exemplul german reprezintă un argument forte împotriva scepticilor, care amînă sine die, "pentru vremuri mai bune", abordarea strategică a deficitelor economice structurale. Istoria economiei arată că folosirea prelungită a mecanismelor de dezvoltare, bazate pe deficite structurale, produce pe termen lung mai multe probleme, decît rezolvă. Pe de altă parte, Comisia Europeană încurajează demersul german pentru că şi l-ar dori cît se poate de contagios. Dacă Franţa ar urma exemplul, celebra locomotivă franco-germană şi-ar regăsi suflul care a făcut posibile nu doar progresele economice în spaţiul Uniunii, ci şi pe cele politice