NATO se aşteaptă ca luptele şi criza umanitară să se intensifice în următoarele zile în Ucraina

NATO se aşteaptă ca luptele şi criza umanitară să se intensifice în următoarele zile în Ucraina

G.U.
Internaţional #Adevărul - prima victimă / 13 martie 2022

Sursă foto: Twitter

Sursă foto: Twitter

NATO se aşteaptă ca luptele şi criza umanitară din Ucraina să se intensifice în următoarele zile, la peste două săptămâni de la începutul invaziei ruse în Ucraina la 24 februarie, relatează DPA, conform Agerpres.

"Vedem cu groază numărul tot mai mare de victime civile şi distrugerile necugetate comise de forţele ruse. Poporul ucrainean rezistă cu curaj şi hotărâre, însă următoarele zile vor aduce cel mai probabil o suferinţă şi mai mare", a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, într-un interviu pentru publicaţia germană Welt am Sonntag.

Acesta i-a cerut din nou preşedintelui Vladimir Putin "să oprească războiul, să retragă toate trupele şi să accepte diplomaţia".

Stoltenberg a respins acuzaţiile guvernului rus că SUA au administrat în mod secret laboratoare în Ucraina pentru dezvoltarea de arme biologice.

"Acum că au fost făcute aceste acuzaţii, trebuie să rămânem vigilenţi, deoarece este posibil ca Rusia însăşi să plănuiască misiuni cu arme chimice sub acest pachet de minciuni", a spus el, precizând că asta ar echivala cu o crimă de război.

Stoltenberg a respins din nou apelurile ca NATO să creeze o zonă de excludere aeriană deasupra Ucrainei, subliniind că asta ar însemna atacarea forţelor ruse.

"Acest lucru ar putea duce la o confruntare directă şi la o escaladare scăpată de sub control. Trebuie să punem capăt acestui război, nu să îl extindem" a subliniat el.

"NATO este o alianţă defensivă. Nu căutăm conflictul cu Rusia", a mai afirmat Stoltenberg.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Iar in UK, sefii spionajului MI5 si 6 au avertizat pe ministrul de interne sa NU relaxeze conditiile de primire a refugiatilor ucrainieni. Pasapoarte false au aparut deja. Iar serviciile secrete se tem ca printre 99.9% refugiati, s-ar putea ascunde mafia, Daesh si alte gunoaie. Sa inteleg din asta ca Ucraina a fost de mai mult timp teritoriul de lupta al mercenarilor islamisti? Pentru ca acum acest aspect este sigur, printre cei 16000 de mercenari internationali cu care se lauda Zelensky se afla si islamisti.

     

    The chiefs of the UK's MI5 and MI6 have warned Home Secretary Priti Patel against easing visa requirements for Ukrainian refugees, purportedly due to the risk they could include Daesh* militants and mafia-linked criminals, the Daily Mail reports. 

    The newspaper quoted unnamed senior intelligence sources as saying that "no one disputes that this is a humanitarian tragedy, and that 99.9 percent of the refugees [fr om Ukraine] are genuine".

    The source, however, cautioned that the British government "cannot just allow a complete open-door policy", adding, "Ukraine is a melting pot at the moment, and we have already been presented with fake passports". 

    Ucraina este un stat fantoma cu activitati ultranationaliste. Pe noi romanii nu trebuie sa ne intereseza de Ucraina decat populatia din Bucovina de nord si tinutul Hertei care este romaneasca si a fost asuprita de ucraineni....Ce au facut ucrainenii cu romanii de la ei fac acum rusii cu ei...Istoria se razbuna...Oricum si ucrainenii tot rusi sunt asa ca este treaba lor ce fac ei intre ei...Nu ne intereseaza pe noi si nici pe NATO nu ar trebui sa intereseze...Ucraina nu este in NATO si nici nu v-a fii...asa ca este treaba lor ce fac in tara lor....

    1. Daca vezi un om batut,cazut la pamant in strada,ii mai dai si tu cateva picioare?Mai degraba ai invata gramatica limbii romane,nu stii nici macar conjugarea verbului ,,a fi,,.Ce vrei sa spui cu,,nu v-a fii,,?Stii cum se zice: ,,Invatati,invatati ca asa a spus Lenin cand a vazut carnetul de note al lui Stalin,,!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb