Negocierile cu chinezii pentru construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, prelungite

Ziarul BURSA #Companii #Energie / 19 octombrie 2016

Negocierile cu compania chineză CGN pentru construirea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă au fost prelungite până la data de 20 decembrie 2016, potrivit unei decizii a Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor Nuclearelectrica, care a avut loc luni, 17 octombrie.

Astfel, acţionarii au aprobat continuarea "negocierilor asupra Documentelor Investiţiei în aceleaşi condiţii din Memorandumul de Înţelegere privind dezvoltarea, construirea, operarea şi dezafectarea Unităţilor 3 şi 4 de la CNE Cernavodă ("MoU'), până la dată de 20 decembrie 2016, cu aplicarea tuturor celorlalte prevederi ale MoU, inclusiv posibilitatea oricărei părţi de a înceta MoU fără nici o despăgubire printr-o simplă notificare scrisă către cealaltă Parte, în cazul în care nu s-a ajuns la un acord asupra Documentelor Investiţiei şi în măsură în care întârzierea nu a fost cauzată de respectiva Parte", se arată în document.

Termenul de finalizare a negocierilor a fost prelungit de mai multe ori până acum. Ultima dată, acest termen fusese extins până la data de 8 septembrie 2016, potrivit Agerpres.

Totodată, acţionarii au respins o solicitare a Fondului Proprietatea, care a cerut Nuclearelectrica să prezinte un raport privind suma cheltuită până acum cu acest proiect, precum şi suma bugetată de companie pentru următorii ani, în scopul susţinerii reactoarelor 3 şi 4.

În urmă cu o săptămână, ministrul Energiei, Victor Grigorescu, declara că proiectul realizării reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă se va regăsi în strategia energetică a României, întrucât în acest proiect s-a investit deja peste un miliard de euro.

"E clar că există, cel puţin aşa arată modelarea noastră, există loc pentru industria nucleară şi pentru reactoarele 3 şi 4, mai în toate scenariile. Sigur, datorită şi unor condiţii particulare, pentru că noi deja am investit în aceste reactoare o sumă apreciabilă de bani, peste un miliard de euro cel puţin. Există deja infrastructură pentru care s-au plătit bani. Există o raţiune pentru care în mod particular acest proiect are sens. Are sens din punctul de vedere al decarbonizării", a susţinut Grigorescu.

Potrivit acestuia, România are şi experienţa necesară pentru derularea acestui proiect.

"Este una dintre resurse din a cărei exploatare ne întărim siguranţa energetică, pentru că avem un ciclu nuclear integrat, chiar dacă nu complet, cu o tehnologie nord-americană. Suntem singurii din regiune care avem această tehnologie şi această abilitate de a fi în continuare independenţi din acest punct de vedere", a continuat ministrul.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Va sugerez pentru viitor sa inlocuiti formularea „constructia reactoarelor 3 si 4” cu „finalizarea lucrarilor de constructii – montaj la unitatile 3 si 4”

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb