Compania elveţiană "Nestlé" SA, cel mai mare producător mondial din sectorul alimentar, va cumpăra societatea americană "Jenny Craig" Inc., în schimbul a circa 600 de milioane de dolari. În urma tranzacţiei, "Nestlé" îşi va consolida poziţia pe piaţa produselor de nutriţie sănătoasă. Compania preia "Jenny Craig", firmă cu sediul în California, de la un grup privat de investiţii care cuprinde, printre altele, fondurile "ACI Capital" Inc. şi "MidOcean Partners". Oficialii "Nestlé" precizează că achiziţia nu va afecta cîştigurile pe acţiune ale companiei.
"Nestlé" nu este la prima astfel de achiziţie. În luna mai, societatea a preluat mărcile Uncle Tobys de la "Burns Philp & Co." din Australia.
"Creşterea procentului obezităţii şi al disfuncţiilor metabolice care rezultă din această problemă, cum ar fi diabetul şi bolile cardiovasculare, reprezintă o preocupare majoră", spun oficialii "Nestlé", adăugînd că achiziţia "Jenny Craig" pune compania într-o poziţie privilegiată, care va ajuta numeroşi clienţi.
"Jenny Craig" distribuie produse nutriţioniste, oferind şi consultanţă privind pierderea în greutate, în ţări precum SUA, Canada, Australia şi Noua Zeelandă. Compania, care are o existenţă de 23 de ani, a avut vînzări de peste 400 de milioane de dolari în ultimele 12 luni.