Nick Kyrgios va reveni pe terenurile de tenis la Abu Dhabi, în luna decembrie.
Australianul în vârstă de 29 de ani a anunţat luni, în cadrul emisiunii Code Sports de la News Corp, că va reveni pentru turneul demonstrativ World Tennis League de la sfârşitul anului, înainte de a-şi încerca norocul la Australian Open în ianuarie.
În ultimii doi ani, fostul număr 13 mondial - care a ocupat locul 470 în octombrie 2023 înainte de a ieşi din clasament - a jucat un singur meci de simplu în circuitul ATP, după ce a suferit accidentări la genunchi, picior şi încheietură.
"Mă întorc pentru că există ceva care mă ţine în joc", a declarat cel care, la începutul carierei, şi-a câştigat o reputaţie de copil teribil, pentru crizele de nervi din timpul meciurilor. "Cred că am fost etichetat astfel pentru că am fost un pic în afara cercului a ceea ce este un jucător de tenis normal", a recunoscut el.
Kyrgios, care a lucrat pentru ESPN în timpul absenţei sale, a atins singura sa finală de Grand Slam la Wimbledon în 2022.