Faptul că astăzi cetăţenii îşi pot exprima liber opiniile, că pot învăţa, munci şi călători oriunde în lume, că pot alege şi fi aleşi, că le sunt garantate libertăţile fundamentale se datorează celor care la sfârşitul lui decembrie 1989 au ieşit în stradă pentru a schimba destinul ţării noastre, a transmis premierul Nicolae Ciucă, astăzi, într-un mesaj adresat la împlinirea a 32 de ani de la victoria Revoluţiei din Decembrie 1989, potrivit Agerpres.
"Astăzi se împlinesc 32 de ani de când ne-am recâştigat libertatea, prin drumul deschis spre democraţie şi redobândirea drepturilor fundamentale care le-au fost încălcate românilor în cele patru decenii şi jumătate de totalitarism. Faptul că astăzi românii îşi pot exprima liber opiniile, că pot învăţa, munci şi călători oriunde în lume, că pot alege şi fi aleşi, că le sunt garantate libertăţile fundamentale se datorează celor care la sfârşitul lui decembrie 1989 au ieşit în stradă pentru a schimba destinul României. Curajul celor care au răsturnat dictatura comunistă în 1989 este regăsit astăzi în apartenenţa noastră la Alianţa Nord Atlantică şi Uniunea Europeană, care aduc beneficii importante românilor şi societăţii româneşti", a declarat Nicolae Ciucă, astăzi, la începutul şedinţei de Guvern.
În altă ordine de idei, premierul a subliniat că peste câteva zile vom marca 15 de ani de când ţara noastră a revenit în familia europeană, menţionând în context rezultatele vizitei pe care a efectuat-o luni şi marţi la Bruxelles, unde s-a întâlnit cu mai mulţi înalţi oficiali ai instituţiilor europene şi ai NATO.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 22.12.2021, 16:22)
Si tot 32 ani de cand o sa ne pierdem libertatea