Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat că zece spitale din subordinea Municipalităţii urmează să solicite finanţare europeană pentru instalaţii electrice, instalaţii împotriva producerii incendiilor şi instalaţii de ventilaţie, conform Agerpres.
Declaraţiile au fost făcute cu ocazia semnării acordurilor de parteneriat între Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti şi cele zece unităţi, în vederea depunerii proiectelor cu finanţare europeană în cadrul POIM, cu o valoare de aproximativ 23 milioane euro.
"Am fost bucuros să particip azi la semnarea contractului de parteneriat între Administraţia Spitalelor şi zece spitale din subordinea Municipalităţii pentru depunerea de proiecte pentru accesarea de fonduri europene, pentru instalaţii electrice, instalaţii împotriva producerii incendiilor şi instalaţii de ventilaţie. După cum ştiţi, am avut în ultimele luni câtva tragedii care au venit exact din nefuncţionarea acestor tipuri de instalaţii. A fost o decizie foarte bună a Ministerului Sănătăţii de a deschide pe POIM acest program şi după o muncă asiduă a ASSMB şi a managementului spitalelor din subordine s-au făcut proiectele tehnice, astfel încât ele să poată să fie depuse pe această secţiune a POIM", a spus edilul general, aflat la sediul ASSMB.
Nicuşor Dan a menţionat că toate cele zece spitale pentru care se depun proiectele tehnice sunt spitale COVID. El a reamintit că tot prin POIM s-au semnat deja contracte de finanţare în valoare de 26 de milioane de euro pentru echipamente şi materiale necesare în contextul pandemiei.
Directorul general ASSMB, Alin Apostol, şi-a exprimat speranţa ca până pe 15 ianuarie se fie semnate contractele de finanţare, dar a arătat că acest lucru depinde şi de evaluarea realizată de Ministerul Fondurilor Europene. După semnarea contractelor de finanţare vor fi organizate licitaţii pentru efectuarea lucrărilor.
"Proiectele au fost scrise la nivel de schiţă de proiect prin structura noastră internă, Direcţia de Programe. Avem documentaţiile de avizare a lucrărilor de intervenţie pe care le-am recepţionat săptămâna trecută. Acordurile de parteneriat cu spitalele le-am semnat astăzi. 22,8 milioane de euro - lucrări pe zona de instalaţii electrice, fluide medicale şi senzori pentru detectarea excesului de oxigen. Proiectele sunt încărcate în platforma MySMIS, aşteptăm evaluarea din partea colegilor de la Ministerul Fondurilor Europene şi vom începe implementarea şi a acestor proiecte, care vin în continuarea finalizării primelor proiecte în valoare de 26,5 milioane de euro, ce au vizat decontarea cheltuielilor pe care PMB le-a efectuat pentru spitalele din subordine, plus echipamente, materiale sanitare şi aparatură pentru spitalele (...) COVID", a spus el.
Alin Apostol a subliniat că ASSMB asigură spitalelor din subordine mentenanţă integrată pe zona de instalaţii sanitare, termice şi fluide medicale.
Pe de altă parte, el a menţionat că ASSMB urmează să lanseze în licitaţie un acord-cadru pentru lucrări în vederea obţinerii autorizaţiilor ISU pentru şapte spitale bucureştene. În 2020 au fost elaborate documentaţiile tehnice, care au fost avizate de IGSU, iar valoarea lucrărilor pentru obţinerea autorizaţiilor se ridică la 100 de milioane de lei.
Totodată, ASSMB a cumpărat 4.000 de dispozitive care acţionează ca extinctoare independente, în momentul în care ar putea izbucni un incendiu la o priză sau la un aparat din spitale. Administraţia derulează şi o licitaţie pentru senzori de oxigen, aceştia urmând să fie instalaţi în toate sălile de operaţii din spitalele aflate în subordinea Municipalităţii.