Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă înfiinţarea, începând de săptămâna viitoare, a unei noi linii de transport public, autobuzul 322, care va funcţiona în cartierele Ghencea şi Drumul Taberei şi va asigura conexiunea atât cu metroul, cât şi cu alte mijloace de transport în comun, conform Agerpres.
"Săptămâna viitoare, începând chiar de luni, se înfiinţează o nouă linie de transport public pentru bucureşteni. Linia de autobuz 322 va funcţiona în cartierele Ghencea şi Drumul Taberei, pe traseul Cartier Rezidenţial DIMRI - Prelungirea Ghencea - Str. Râul Doamnei - Drumul Taberei ramura de sud - Str. Braşov - Parcul Drumul Taberei. Această linie are conexiune atât cu metroul din Drumul Taberei (la staţia Râul Doamnei), cât şi cu alte mijloace de transport în comun - tramvaiul 41, troleibuzele 69, 90 şi 93, autobuzele 105, 122, 138, 168, 221 şi 368", a scris vineri, pe Facebook, Nicuşor Dan.