Nistoran: Independenţa ANC este foarte importantă

N.I.
Ziarul BURSA #Companii #Telecomunicaţii / 30 ianuarie 2009

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Comunicaţii /ANC/, Liviu Nistoran, consideră că independenţa acestui organism este deosebit de importantă pentru piaţa de comunicaţii din România.

"Comisia Europeană nu declanşează procedura de infringement decât atunci când este vorba de o încălcare importantă a regulilor europene. Infringementul care tocmai a fost anunţat arată importanţa Autorităţii pentru piaţa de comunicaţii din România şi importanţa independenţei acestui organism. Este vorba de Autoritatea care reglementează o piaţă de şapte miliarde de euro şi 8 la sută din PIB", a declarat joi Liviu Nistoran după anunţul făcut de Comisia Europeană privind lansarea proceduraii de infringement (încălcare a Tratatului privind instituirea Comunităţii Europene) împotriva României.

Nistoran a precizat că "este vremea ca Guvernul, Parlamentul şi mai ales oamenii politici care formează aceste instituţii să realizeze, la rândul lor, importanţa independenţei acestei Autorităţi".

"În mesajul dat astăzi României se arată că "pentru Comisia [Europeană] este de importanţă crucială să se evite o altă restructurare grăbită a Autorităţii şi să se găsească o soluţie instituţională mai sustenabilă care să reflecte în întregime litera şi spiritul regulilor UE pentru independenţa autorităţilor de reglementare", mai arată preşedintele ANC.

Comisia Europeană a lansat joi procedura de infringement (încălcare a Tratatului privind instituirea Comunităţii Europene) împotriva României, ca urmare a interferenţei masive cu independenţa autorităţii naţionale de reglementare în telecomunicaţii. CE consideră că independenţa autorităţii de reglementare în telecomunicaţii este de importanţă centrală pentru o reglementare corectă şi obiectivă, în interesul concurenţei şi al consumatorilor.

În toamna anului trecut, comisarul european pentru telecomunicaţii Viviane Reding a anunţat că executivul UE va pregăti o procedură de infringement împotriva României ca urmare a încălcării independenţei autorităţii de reglementare în telecomunicaţii române (eliberarea din funcţie a preşedintelui ANRCTI, ignorarea unui ordin judecătoresc şi transformarea ulterioară a ANRCTI în ANC de către ministrul Borbely).

"Decizia guvernului român din 2008 de a-l înlocui pe directorul autorităţii naţionale de reglementare (ANRCTI) şi apoi, după un ordin judecătoresc prin care era suspendată această decizie, cea de a restructura şi a redenumi această autoritate reprezintă, în opinia Comisiei Europene, o încălcare gravă a independenţei acestei autorităţi. În urma avertismentelor repetate, Comisia a deschis astăzi procedura de infringement împotriva României prin trimiterea unei scrisori de notificare oficială guvernului României, în conformitate cu articolul 226 al Tratatului privind instituirea Comunităţii Europene", a spus Martin Selmayr, purtător de cuvânt al executivului comunitar.

Selmayr a adăugat că miercuri comisarul european pentru societate informaţională şi media, Viviane Reding, a avut o convorbire telefonică cu ministrul român al comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiilor, Gabriel Sandu, pentru a discuta în ce fel legislaţia din România în acest domeniu poate fi modificată în conformitate cu litera şi spiritul normelor UE. Reding l-a asigurat pe oficialul român de sprijinul său pentru ca legislaţia română în domeniu să fie adusă în conformitate cu normele europene.

"Autorităţile de reglementare naţionale independente sunt un pilon al normelor UE în domeniul telecomunicaţiilor şi de aceea sunt esenţiale pentru o reglementare corectă a pieţei unice europene a telecomunicaţiilor. Este îngrijorător să vedem cum guvernul unui stat membru a anulat, în 2008, efectele unei decizii judecătoreşti, mai ales că nu se întâmplă prima oară acest lucru în cazul României. Este împotriva normelor UE în domeniul telecomunicaţiilor şi pune la încercare principiile statului de drept, pe care se bazează UE", a spus Reding.

Oficialul CE le-a cerut autorităţilor române să facă tot posibilul pentru a asigura stabilitatea şi independenţa autorităţii de reglementare în telecomunicaţii, "atât pentru siguranţă legală, cât şi pentru o reglementare solidă şi corectă a pieţei". "Pentru noi, problema nu este o persoană, ci faptul că trebuie găsite soluţii stabile, pe termen lung, pentru a garanta independenţa oricui conduce această autoritate de reglementare", a adăugat Viviane Reding.

În septembrie 2008, Curtea de Apel a Municipiului Bucureşti a suspendat decizia luată cu o lună înainte de premierul român de a-l înlocui pe preşedintele autorităţii naţionale de reglementare în telecomunicaţii (Dan Georgescu - n.red.). În urma acestei decizii judecătoreşti, preşedintele ANRCTI destituit ar fi trebuit să-şi reia funcţia. Totuşi, hotărârea judecătorească nu a fost pusă în aplicare, pentru că guvernul român de la acea vreme a adoptat o ordonanţă de urgenţă în aceeaşi zi cu anunţarea deciziei judecătoreşti amintite, prin care ANRCTI era restructurată, i se schimba denumirea şi avea numit un nou preşedinte, ceea ce a făcut ca decizia în instanţă să îşi piardă efectele.

CE a trimis două scrisori administrative, una pe 19 septembrie şi una pe 14 octombrie, pentru a aduce gravitatea acestui caz în atenţia guvernului român. Totuşi, Comisia nu a primit nici un răspuns satisfăcător la aceste scrisori.

În anul 2006, chiar înainte ca România să adere la UE, guvernul român a reorganizat autoritatea de reglementare în telecomunicaţii printr-o ordonanţă de urgenţă care împiedica punerea în aplicare a unei decizii judecătoreşti. Conform acestei decizii în instanţă, preşedintele autorităţii ar fi trebuit să-şi reia funcţia, după ce fusese demis de către premierul român în 2005.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb