Noi contre între Arhiepiscopia Romano-Catolică şi Millenium Development

Ziarul BURSA #Companii / 21 septembrie 2015

Noi contre între Arhiepiscopia Romano-Catolică şi Millenium Development

Arhiepiscopia Romano-Catolică (ARCB) a anunţat, recent, că hotărârea prin care fusese suspendată executarea deciziei de demontare a Cathedral Plaza a fost anulată de Curtea de Apel Ploieşti, însă Millennium Building Development, proprietarul clădirii, susţine, din contră, că Arhiepiscopul Ioan Robu deturnează sensul hotărârilor din justiţie şi manipulează opinia publică.

În timp ce ARCB spune că desfiinţarea Cathedral Plaza trebuie dusă la bun sfârşit, Millennium consideră că aceasta poate reintra în legalitate.

ARCB transmisese: "Curtea de Apel Ploieşti a admis prin decizia nr. 508/11.09.2015 apelul Arhiepiscopiei Romano-Catolice prin care se solicita anularea sentinţei civile nr. 351/15.04.2015 şi, în rejudecare, a respins cererea de suspendare a executării silite privind desfiinţarea Cathedral Plaza. Hotărârea este definitivă, nefiind supusă recursului".

În replică, Millennium Building Development a precizat că interpretarea ultimei decizii a Curţii de Apel Ploieşti, înainte de a se prezenta motivarea judecătorilor, în sensul celui ales de Arhiepiscopul Ioan Robu ca fiind o dispoziţie finală de demolare a Cathedral Plaza, face parte din efortul necugetat al Arhiepiscopului de a pune presiune pe autorităţile statului şi pe justiţie pentru atingerea unui scop ilicit: demolarea imediată a unei clădiri aflată în procedură legală de regularizare.

ARCB a mai comunicat: "Prin sentinţa civilă nr. 351/15.04.2015 Tribunalul Dâmboviţa suspendase temporar executarea hotărârii nr. 2520/2012 prin care aceeaşi instanţă dispusese obligarea primarului general al capitalei, Sorin Oprescu, la emiterea deciziei de desfiinţare a clădirii ilegale Cathedral Plaza şi la luarea tuturor măsurilor pentru readucerea terenului la situaţia anterioară construirii.

Deşi reprezentat de avocaţii care au susţinut anterior firma Millenium Building Development SRL (deţinătoarea construcţiei ilegale), Sorin Opescu a pierdut în procesul având ca obiect suspendarea executării hotărârii judecătoreşti prin care fusese dispusă desfiinţarea Cathedral Plaza.

Eforturile primarului, aflat în acest moment în spatele gratiilor sub acuzaţia de apartenenţă la un grup infracţional organizat şi luare de mită, de a întârzia desfiinţarea unei clădiri care a înghiţit zona verde din preajma Catedralei Sf. Iosif, s-au lovit de un «NU» categoric al instanţei de judecată.

Deşi primarul general Sorin Oprescu, încă în funcţie, este obligat să emită decizie de desfiinţare a molohului care afectează Catedrala Sf. Iosif, acesta cheltuie sume imense din bugetul primăriei Municipiului Bucureşti pentru a comanda expertize inutile, care să îi justifice atitudinea de a nu demola o clădire ilegala, aducând un grav prejudiciu bucureştenilor şi ordinii de drept, dar un mare câştig deţinătorului clădirii.

Împotriva primarului Sorin Oprescu şi a altor persoane din aparatul primăriei este formulată de către ARCB o plângere la DNA în legătură cu refuzul nelegal al acestuia de a pune în executare o hotărâre judecătorească şi de a desfiinţa clădirea Cathedral Plaza, plângere aflată în curs de cercetare".

Proprietarul Cathedral Plaza apreciază că Arhiepiscopul Ioan Robu ignoră în mod intenţionat faptul ca Tribunalul Dâmboviţa este chemat să explice în continuare obligaţiile ce revin Primăriei Municipiului Bucureşti potrivit sentinţei nr. 2520 din 2012, ce stabilea, fără citarea şi informarea Millennium, obligaţia Primarului General de a iniţia procedurile legale pentru eventuala demolare a Cathedral Plaza şi care, aşa cum a arătat judecătorul Tribunalului Dâmboviţa, în mod lipsit de orice echivoc: " ... , nu are atribuţii legale pentru dispunerea directă a unei decizii de desfiinţare a construcţiei, ci îi conferă atribuţiile privind demararea procedurilor legale, la finalul cărora se decide emiterea autorizaţiei de demolare, fiind posibilă în egală măsură şi intrarea în legalitate în sensul prevederilor art. 59 alin.2 si 3 din Normele Metodologice de aplicare a Legii 50/1991".

Millennium a transmis, vineri: "Aşadar, Curtea de Apel Ploieşti, fără citarea Millennium, prin decizia nr. 508/11.09.2015 pare a fi pronunţat o soluţie prin care revocă măsura dispusă de chiar judecătorul sentinţei 2520/2012 din dosarul nr. 2183/120/2012, până la clarificarea dispozitivului soluţiei sale. (...) Solicităm încă o dată public Arhiepiscopului Ioan Robu să înceteze a mai deturna sensul măsurilor dispuse de justiţie şi mai ales să permită judecătorilor de la Tribunalul Bucureşti învestiţi în prezent cu cererea Millennium de regularizare a situaţiei administrative a clădirii, ce face obiectul dosarului nr. 8563/3/2014, să finalizeze investigaţia judiciară şi să decidă dacă reautorizarea Cathedral Plaza este posibilă.

Primăria Municipiului Bucureşti refuză în continuare să soluţioneze cererea administrativă a Cathedral Plaza de verificare a siguranţei construcţiei şi legalităţii procedurilor de construire".

Dacă Arhiepiscopia susţinea că Primăria a fost de partea Millenium, proprietarul Cathedral Plaza pretinde exact contrariul.

Millennium acuză conivenţa, în timp, dintre Primăria Municipiului Bucureşti şi ARCB: "Încercarea Arhiepiscopului Ioan Robu de a valorifica situaţia dificilă în care se află Primarul Sorin Oprescu şi acuzele că Millennium Building Development ar fi beneficiarul direct al atitudinii PMB cu privire la încercările pentru clarificarea obligaţiilor puse în sarcina autorităţii administrative prin sentinţa 2520/2012 este poate cea mai ipocrită şi grosolană strategie la care a recurs această faţă bisericească de-a lungul conflictului de vecinătate.

Reamintim pentru buna informare a opiniei publice că Primăria Municipiului Bucureşti a abordat întotdeauna încă din 2006 o poziţie părtinitoare faţă de Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti (ARCB) în procesele derulate în justiţie. Că a fost vorba despre procedurile ce vizau verificarea legalităţii autorizaţiei de construcţie, despre cele în care se contesta legalitatea contractelor de concesiune pentru suprafaţa de cca 150 mp de teren ce aparţine Municipalităţii ocupată de clădirea Cathedral Plaza, inclusiv procedura absurdă de anulare a titlurilor de proprietate privitoare la drepturile autorilor noştri, persoane fizice cărora li s-a recunoscut dreptul istoric de proprietate pe acele terenuri în procedura Legii 18/1991, PMB a avut în permanenţă şi continuă sa aiba rolul de «intervenient» de partea ARCB. Chiar şi tăcerea abuzivă şi nejustificată a PMB în soluţionarea cererii noastre de regularizare a situaţiei clădirii Cathedral Plaza sugerează în realitate o strategie comună a PMB şi ARCB în defavoarea Millennium Building Development, pentru împiedicarea reautorizării.

Singura concluzie logică este aceea că acţiunea de imagine a Arhiepiscopului Ioan Robu este lipsită de temei şi împotriva realităţii având ca unic scop inducerea în eroare a opiniei publice şi influenţarea subliminală a instanţelor de judecată asupra raţionamentelor juridice pe care Millennium le propune pentru a dovedi dreptul său la reautorizarea Cathedral Plaza".

Ieri, ARCB a transmis un comunicat de presă în care afirmă că declaraţiile făcute, vineri, de proprietarul Cathedral Plaza "denotă deruta în care se află reprezentanţii MBD după ce au pierdut ultimul proces şi pe principalul aliat din Primăria Capitalei, pe primarul suspendat Sorin Oprescu".

Reprezentanţii Arhiepiscopiei precizează: "Prin comunicatul de presă lansat în data de 18 septembrie a.c., Millenium Building Development (MBD) încearcă să deturneze atenţia opiniei publice de la realitatea de fapt şi de drept în care se află clădirea ilegală Cathedral Plaza, lansând atacuri la adresa Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti, a instanţelor de judecată şi, mai nou, a Primăriei Municipiului Bucureşti. După ce anterior lăudaseră demersurile primarului Sorin Oprescu şi acuzaseră prelaţii catolici că nu au discernământ, acum acuză instanţele că ar fi influenţate subliminal!

"Raţionamentele juridice" ale MBD au fost dezvăluite încă din 2006 de către Inspectoratul de Stat în Construcţii, care a arătat printr-un studiu semnat de 12 experţi că, în procesul de avizare şi autorizare, MBD a încălcat zeci de legi şi reglementări naţionale şi internaţionale. Ele au fost sancţionate de Justiţia din România, care în 2010 a anulat autorizaţia de construire, iar în 2013, prin decizia irevocabilă nr. 456 a Curţii de Apel Ploieşti, a dispus desfiinţarea clădirii ilegale. Aceleaşi "raţionamente" au fost infirmate şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin decizia 10787 din 2012, în dosarul MBD versus România.

Pentru informarea corectă a opiniei publice, trebuie cunoscut faptul că judecătorul care pronunţase suspendarea temporară a desfiinţării Cathedral Plaza a încălcat la rândul său legea prin hotărârea dată, iar soluţia sa, citată de către MBD în comunicat, a fost anulată, astfel încât Cathedral Plaza nu poate intra în legalitate şi trebuie dezmembrată.

Conform principiilor statului de drept, hotărârea judecătorească de desfiinţare a unei clădiri, asupra căreia nu mai poate fi exercitată nici o cale de atac - cum este cazul Cathedral Plaza - este inclusă în ordinea de drept, neputând fi înlăturată prin nicio altă procedură. Pentru restabilirea adevărului, amintim că cererea de intrare în legalitate a Cathedral Plaza a fost depusă de către MBD la 27.02.2013, adică ulterior datei la care sentinţa de demolare devenise irevocabilă (23.01.2013)".

ARCB respinge toate acuzaţiile aduse de MBD şi îşi exprimă speranţa că Primarul General interimar al Capitalei, respectând principiile statului de drept, va pune imediat în aplicare hotărârea irevocabilă de desfiinţare a clădirii Cathedral Plaza.

Omul de afaceri Ioannis Papalekas a preluat controlul asupra Millennium, de la israelianul Eyal Ofer, în 2013.

Clădirea Cathedral Plaza este amplasată în imediata vecinătate a Catedralei Sfântul Iosif, monument istoric.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5124
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2344
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7993
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.8318

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb