Noi proteste ale "vestelor galbene" în Franţa

I.T.
Internaţional / 22 decembrie 2018

Noi proteste ale "vestelor galbene" în Franţa

Actualizare Incidente la manifestaţiile din Franţa

Aproximativ 2.000 de "veste galbene" participă, astăzi, la manifestaţiile de la Paris, conform estimărilor autorităţilor locale.

Protestele au fost marcate de incidente, iar 79 de persoane au fost reţinute. În întreaga ţară, numărul protestatarilor este 23.800, manifestanţii bruscând o echipă a televiziunii BFMTV şi o jurnalistă de la La Tribune-Le Progres.

Potrivit Le Figaro, un reporter şi un cameraman de la BFMTV, însoţiţi de doi agenţi de pază, transmiteau informaţii de la Saint-Chamond cu privire la blocajul de pe autostrada A47, în momentul în care manifestanţii au încercat să le ia camera.

Camera de luat vederi a fost deteriorată, iar unul dintre însoţitorii echipei de televiziune a fost rănit la mână.

După acest incident, o jurnalistă de la La Tribune-Le Progres a fost agresată de două persoane care purtau veste galbene.

"Un cuplu a bruscat-o încercând să îi ia telefonul cu care făcea fotografii. Alte veste galbene au intervenit pentru a recupera telefonul şi a i-l înapoia", a declarat Patrick Mauge, reprezentant al cotidianului francez.

BFMTV şi La Tribune-Le Progres urmează să depună plângere cu privire la aceste incidente.

Incidente au avut loc în apropierea primăriei, unde forţele de ordine au folosit gazde lacrimogene. Un grup de manifestanţi a îngenuncheat în faţa forţelor de ordine.

La Touquet (Pas-de-Calais), manifestanţii au încercat, după ora 14.00, să se apropie de casa lui Emmanuel Macron.

Forţele de ordine au folosit gaze lacrimogene pentru a-I dispersa pe protestatarii care încercau să le forţeze barajul.

La Toulouse, peste o mie de "veste galbene" au ieşit pe stradă pentru a protesta, relatează News.ro.

-----

"Vestele galbene" s-au mobilizat din nou în Franţa pentru a protesta, în această dimineaţă. Noaptea trecută, traficul în mai multe zone ale ţării a fost perturbat şi un şofer a murit într-un accident survenit în apropiere de Perpignan, unde un sens giratoriu era blocat de manifestanţi, relatează presa internaţională.

Autorităţile supraveghează şi zona Versailles, unde mii de persoane s-au declarat interesate să participe la o manifestaţie organizată de Eric Drouet, figură marcantă a mişcării "vestelor galbene". Acolo, au sosit pentru a manifesta câteva zeci de persoane.

De teama unor eventuale violenţe, domeniul şi palatul Versailles, vizitate de milioane de persoane în fiecare an, au fost închise preventiv.

Săptămâna trecută, au fost mobilizate aproximativ 69.000 de forţe de ordine, dintre care 8.000 la Paris, ajutate şi de maşini blindate ale jandarmeriei.

Maşinile blindate au fost mobilizate din nou, astăzi, la Toulouse, Bordeaux şi Bouches-du-Rhone, şi "în alertă" la Paris.

"Vestele galbene" au făcut apel şi pentru blocarea trecerii camioanelor la frontiere. Jandarmii au deblocat, dimineaţa, la ora 06.00, autostrada A63 în zona Biriatou, la frontier cu Spania, unde aproximativ 50 de "veste galbene" blocaseră drumul de la ora 03.00.

Blocaje s-au semnalat şi în nordul Franţei, la frontier cu Belgia.

La Lyon, la ora 10.00 protestau în piaţa Bellecour 30 de persoane.

Manifestaţii ar urma să aibă loc şi la Toulouse, Orleans şi Bordeaux.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb