Norica Nicolai îi cere preşedintelui PPE, Wilfried Martens, o reacţie imediată faţă de manifestările xenofobe împotriva românilor din Spania

F. A.
Politică / 29 aprilie 2010

Şefa delegaţiei PNL în Parlamentul European, Norica Nicolai, îi cere preşedintelui Partidului Popular European, Wilfried Martens, o reacţie imediată faţă de manifestările xenofobe îndreptate împotriva românilor din Spania, solicitând, în acelaşi timp, asigurări că este vorba despre acţiuni izolate care nu se identifică cu viziunea popularilor europeni.

Într-o scrisoare de protest, Norica Nicolai îi atrage atenţia liderului PPE că astfel de declaraţii aparţin mai degrabă erei totalitarismului şi nu Europei secolului 21.

"Mesajul domnului Albiol, susţinut de alţi membri ai Partidului Popular din Cataluna, aduce insulte atât la adresa românilor, cât şi a celor de etnie rromă şi perpetuează flagelul xenofobiei într-o Europă a secolului 21. Generalizările grosolane, populiste şi rasiste conţinute de mesajul electoral al domnului Albiol riscă să promoveze o imagine a românilor, a celor de etnie rromă şi implicit a României similară cu cele care au existat în era totalitarismului şi fascismului."

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9741
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4986
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3071
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8889
Gram de aur (XAU)Gram de aur361.0585

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb