Norvegia îşi închide la rândul său porturile pentru navele ruseşti, cu excepţia traulerelor

G.U.
Internaţional / 29 aprilie 2022

Norvegia îşi închide la rândul său porturile pentru navele ruseşti, cu excepţia traulerelor

Norvegia va urma exemplul Uniunii Europene, din care nu face parte, şi îşi va închide la rândul său porturile pentru navele ruseşti, cu excepţia traulerelor, a anunţat astăzi guvernul de la Oslo, potrivit AFP, relatează Agerpres.

De la începutul războiului din Ucraina, Norvegia a adoptat la rândul său, deseori cu o uşoară întârziere, aproape toate sancţiunile decretate de UE împotriva Rusiei.

Vineri, regatul a anunţat că va pune în aplicare a cincea serie de sancţiuni decise de UE în urmă cu trei săptămâni, la 7 aprilie.

Sancţiunile includ şi o interdicţie de transport de bunuri pe ruta, cu câteva excepţii, dinspre Rusia via Storskog, punct de trecere între cele două ţări, care împart o frontieră în Arctica.

Interdicţia pentru navele care circulă sub pavilion rus de a se opri în porturile norvegiene va intra în vigoare la 7 mai şi nu va viza ambarcaţiunile de pescuit, care îşi descarcă în număr mare capturile în Norvegia, şi nici Arhipelagul Svalbard.

Arhipelagul Svalbard, situat în Arctica, este gestionat printr-un tratat de o sută de ani care le permite tuturor statelor semnate, inclusiv Rusiei, să aibă acolo activităţi economice pe picior de egalitate.

"Sancţiunile sunt mijlocul nostru principal de presiune împotriva regimului rus", a precizat şefa diplomaţiei norvegiene, Anniken Huitfeldt, citată într-un comunicat.

"Prin urmare, este extrem de important să fim alături de UE şi de alte ţări pentru a continua să slăbim capacitatea Rusiei de a finanţa războiul din Ucraina", a adăugat ea.

Opoziţia reproşează guvernului de centru-stânga că a adoptat cu întârziere noile sancţiuni, ceea ce în opinia sa risca să ajute Moscova să exploateze o falie în frontul european format ca reacţia la invazia din Ucraina.

Norvegia se temea ca închiderea porturilor sale pentru navele ruseşti să nu pună în pericol cooperarea bilaterală dintre cele două ţări în materie de pescuit.

Din 1976, pe baza unui acord încheiat în plin Război Rece şi considerat exemplar, Norvegia şi Rusia au convenit asupra cotelor de pescuit din mai multe specii în Marea Barenţ, unde se află un stoc preţios de cod.

Conform Norvegiei, excepţia acordată navelor de pescuit privind accesul în porturi este conformă cu sancţiunile UE.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb