Nou suspect reţinut în legătură cu atacul armat de la Utrecht

L.I.
Internaţional / 20 martie 2019

Sursă foto: Twitter

Sursă foto: Twitter

Forţele antiteroriste olandeze au arestat la Utrecht încă un suspect, în vârstă de 40 de ani, "suspectat că este implicat în atacul armat", a anunţat parchetul, precizând că "rolul (acestuia) face obiectul unor noi investigaţii" şi că doi bărbaţi, în vârstă de 23 şi 27 de ani, reţinuţi alaltăieri, în legătură cu atacul au fost eliberaţi, relatează AFP.

Implicarea noului suspect nu este clară încă, potrivit Ministerului Public olandez. Principalul suspect, Gokmen Tanis, în vârstă de 37 de ani, este reţinut în continuare, mai scrie presa.

Bărbatul în vârstă de 40 de ani a fost arestat ieri după-amiază, de ofiţeri puternic înarmaţi, la Utrecht, a precizat poliţia într-un comunicat, relatează The Associated Press.

Premierul olandez Mark Rutte a depus un buchet de flori la un memorial improvizat, la Utrecht, în memoria victimelor atacului armat într-un tramvai, luni dimineaţa, soldat cu trei morţi şi trei răniţi grav.

Rutte şi ministrul Justiţiei Ferd Grapperhaus au vizitat împreună memorialul şi au depus flori la baza unui copac, în apropierea intersecţiei aglomerate în care un bărbat a deschis focul, luni, într-un tramvai, omorând trei persoane şi rănind grav alte trei.

Un mic desen cu Miffy, un iepure alb din cărţi pentru copii, care ţine în braţe o inimă roşie a fost agăţat în copac. Ilustratorul Dick Bruna, cel care a creat popularele cărţi pentru copii "Miffy" este originar din Utrecht.

Rutte nu a făcut declaraţii de presă, dar a discutat scurt cu ofiţeri de poliţie la faţa locului, după care a plecat cu o maşină.

Geert Wilders a cerut ca ministrul Justiţiei Ferd Grapperhaus să demisioneze, după ce s-a dezvăluit că principalul suspect în atacul armat în tramvai, la Utrecht, a fost eliberat recent din închisoare după ce s-a angajat să coopereze cu autorităţile.

Liderul Partidului Libertăţii (PVV, extremp dreapta), cunoscut prin poziţia sa împotriva islamului, a declarat în urma unei sesiuni de comemorare a celor trei persoane ucise luni că Grapperhaus este responsabil de faptul că suspectul circulă liber.

"Tu eşti responsabil politic de asta", a declarat Wilders în parlamentul olandez, la Haga. "Trebuie să demisionezi, să pleci de acolo", scrie AFP.

Suspectul, Gokmen Tanis, a fost inculpat de viol în 2017 şi a fost încarcerat în dosar din august în septembrie 2017, iar apoi de la 4 ianuarie, pentru că a refuzat să colaboreze cu autorităţile care investighează cazul. El a fost eliberat la 1 martie, după ce s-a angajat să coopereze.

Tanis, născut în Turcia, a fost de asemenea condamnat după ce a fost găsit vinovat de furt din magazin şi spargere, în 2018. El a fost condamnat la patru luni de închisoare după ce a fost găsit vinovat de spargere şi la o săptămână de închisoare în cazul furtului, însă nu şi-a ispăşit pedepsele încă, întrucât poate face apel.

Parlamentul olandez a respectat ieri, un moment de reculegere în memoria victimelor atacurilor de la Utrecht şi de la Christchurch, în Noua Zeelandă.

"Din cauza a ceea s-a întâmplat la Utrecht, simţim o legătură şi mai puternică cu oamenii din Christchurch", a declarat premierul olandez în această sesiune ceremonială, conform publicaţiei.

"Nu a fost un vis urât, ci realitatea dură în care ne-am trezit", a declarat el despre atacul armat de la Utrecht. "Acest lucru ne-a lovit încrederea şi sentimentul siguranţei".

Procurorii olandezi au anunţat ieri, că acordă prioritate ipotezei unui atac terorist.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb