Nouă numărătoare inversă tensionată în SUA în vederea evitării unui "shutdown"

M.I.
Internaţional / 12 februarie 2019

Donald Trump (Sursă foto: Twitter)

Donald Trump (Sursă foto: Twitter)

Negociatori republicani şi democraţi au ajuns la un acord - de principiu - în vederea evitării unei noi paralizii a administraţiilor în Statele Unite, însă ultraconservatorii resping deja acest compromis, iar întrebarea este dacă Donald Trump va accepta o fracţiune din bugetul pe care-l reclamă pentru a construi un zid la frontiera cu Mexicul, relatează AFP.

Washingtonul are termen până vineri, la miezul nopţii, să evite un nou impas, care ar conduce la secarea bruscă a bugetelor - "shutdown" - a 25% din administraţiile federale americane.

În Congres, atât liderii republicani, cât şi cei democraţi vor să ajungă la o soluţie.

Statele Unite se află în continuare sub şocul celui mai lung "shutdown" din istoria lor, în care 800.000 de funcţionari au fost plasaţi în şomaj sau au muncit fără salariu timp de 35 de zile, până la 25 ianuarie. Fără să punem la socoteală numeroşii subcontractanţi, care nu şi-au încasat plata retroactiv.

Astfel, este dificil pentru parlamentari să-şi arunce din nou alegătorii în acest haos.

Acordul - anunţat luni seara de aleşi din ambele tabere mandataţi să negocieze - prevede 1,3 miliarde de dolari în vederea construirii a aproximativ 90 de kilometri de bariere noi la frontiera cu Mexicul, în lupta împotriva imigraţiei clandestine, departe de exigenţele lui Donald Trump, care reclamă aproape şase miliarde.

Pentru a intra în vigoare, acest acord este necesar să fie pus pe hârtie, într-un proiect de lege, iar apoi să fie adoptat de Camera Reprezentanţilor - cu o majoritate democrată - dar şi de Senat - controlat de republicani -, înainte să fie promulgat de către republicanul Donald Trump.

Este un calendar strâns, dar realizabil, dacă există voinţă politică.

Liderul minorităţii democrate în Senat, Chuck Schumer, a declarat astăzi că acest acord va permite "scutirea ţării de alt coşmar, cu angajaţi în şomaj forţat, aeroporturi cu încetinitorul şi suferinţe economice".

Însă cuvântul "compromis" nu este pe gustul tuturor la Washington.

Preşedintele republican al Senatul Mitch McConnell pare favorabil acestui acord, salutând anunţarea sa drept o "veste bună", astăzi, în hemiciclu. "Abia aştept să examinez întregul text cât mai repede posibil şi sper că Senatul va putea acţiona cu privire la această măsură în curând".

Vorbele sale sunt importante, pentru că el a refuzat, pe durata întregului "shutdown", să supună la vot vreo lege, fără asigurări potrivit cărora Donald Trump o va semna. El a fost luat prin surprindere de o schimbare bruscă a preşedintelui republican cu privire la un prim acord bugetar.

Un text de compromis a fost aprobat în Senat, în decembire, aparent cu garanţia că avea să-l satisfacă pe Trump, până când ultraconservatorii au ridicat tonul şi l-au făcut pe preşedinte să se răzgândească.

Or, potrivit primelor reacţii, aceiaşi comentatori şi aleşi ultraconservatori nu apreciază deloc acordul anunţat luni seara.

Un "compromis putred", l-a catalogat prezentatorul de la Fox News Sean Hannity, care se bucură de atenţia preşedintelui.

Acest acord "nu este o tentativă serioasă de a ne securiza frontiera sau de a opri valul imigraţiei ilegale", a apreciat reprezentantul Mark Meadows, un influent membru al Tea Party.

În culise, negociatorii republicani insistă asupra faptului că noile fonduri alocate vor putea finanţa "un zid frontalier", în timp ce democraţii preferă să vorbească în continuare despre o "barieră".

Este vorba despre un joc semantic deloc nevinovat, întrucât renunţarea la "zidul" său ar însemna, pentru Trump să-şi piardă imaginea în rândul bazei sale electorale cu privire la marea sa promisiune din campania electorală din 2016, în contextul în care vrea să fie reales în 2020.

După 35 de zile de înfruntări cu democraţii, miliardarul a cedat deja o dată, la sfârşitul lui ianuarie, şi a semnat legea bugetară temporară care este valabilă până vineri şi care nu prevede vreo finanţare a zidului.

O nouă cedare ar fi foarte foarte stânjenitoare. Însă preşedintele îşi rezervă o posibilă portiţă de ieşire.

De mai multe săptămâni, Casa Albă agită ameninţarea unei recurgeri la o procedură de urgenţă excepţională, cu scopul de a debloca fondurile necesare, fără să treacă prin Congres.

Însă conştient de faptul că o asemenea iniţiativă - care nu se bucură deloc de unanimitate în tabăra sa - ar putea declanşa o feroce bătălie politico-judiciară, Donald Trump s-a abţinut până acum să facă acest pas.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb