Noua pistă a Aeroportului Internaţional Iaşi a fost finalizată cu 10 luni mai devreme

E.D.
Companii #Transporturi / 21 august 2014

Noua pistă a Aeroportului Internaţional Iaşi a fost inaugurată astăzi de reprezentanţii autorităţilor ieşene, cu zece luni înaintea termenului la care era preconizată finalizarea, în prezenţa ministrului Transporturilor Ioan Rus, reprezentanţi ai Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi Diecezei Romano Catolice Iaşi, precum şi a peste 1.500 de localnici, transmit sursele de presă.

"Am terminat de două ori mai repede lucrările la această pistă, ceea ce e o premieră în România. Te simţi copleştit. S-au excavat trei milioane de metri cubi de pământ, s-a lucrat pe teren minat, unde s-a găsit muniţie neexplodată din timpul celui De-al Doilea Război Mondial. Îi mulţumesc lui Relu Fenechiu, părintele acestui proiect", a spus preşedintele Consiliului de Administraţie al Aeroportului Iaşi, Marius Bodea.

Noua pistă a Aeroportului Internaţional Iaşi a fost finalizată cu 10 luni mai devreme decât prevedea proiectul, ceea reprezintă o premieră pentru ţara noastră. Inaugurarea oficială a fost organizată odată cu aterizarea pe noua pistă a unei aeronave de tip Boeing, ce aparţine companiei Tarom, care a venit de la Roma.

Noua pistă a aeroportului ieşean are 2.150 metri, restul până la 2.400 metri, cât prevede proiectul, urmând să fie finalizat şi omologat până în luna noiembrie.

Lucrările la noua pistă (flexibilă) de la Aeroportul Iaşi au început pe data de 7 august 2013. Licitaţia pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor pentru realizarea suprafeţelor de mişcare aferente unei piste noi cu lungimea de 2.400 metri a fost câştigată de Asocierea Max Boegl România, SC Vega '93 SRL şi SC UTI Grup SA. Valoarea contractului este de aproximativ 139 milioane de lei, fără TVA. Termenul iniţial de finalizare era de 25 de luni, în acest termen inclusă şi proiectarea. Lucrările includ realizarea pistei de decolare - aterizare, căii de rulare, extinderii platformei şi a drumului perimetral, instalaţiei de balizaj, canalizării pentru ape pluviale, precum şi a serviciilor de proiectare pentru toate cele menţionate anterior.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb