Noua sesiune pentru programul Casa Verde, lansată la finalul lunii septembrie

George Marinescu
Ziarul BURSA #Politică #Energie / 2 septembrie

Bilanţul programului Casa Verde Fotvoltaice, estimat la 200.000 beneficiari.

Bilanţul programului Casa Verde Fotvoltaice, estimat la 200.000 beneficiari.

English Version

AFM alocă 2 miliarde lei pentru sesiunea de finanţare din acest an Suma alocată va ajunge la aproape 67.000 de solicitanţi

Programul Casa Verde Fotovoltaice este finanţat cu 2 miliarde lei şi aplicaţiile vor putea fi depuse în cursul acestei luni, a declarat Mircea Fechet, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută vineri împreună cu Laurenţiu-Adrian Neculaescu, preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu.

Mircea Fechet a precizat: "Noutatea programului de anul acesta este legată de cuantumul sumei finanţate. Pe de-o parte, mărim de la 20.000 lei la 30.000 lei finanţarea din partea AFM-ului. Pe de altă parte, vom finanţa pentru prima dată şi acumulatorii, unităţi de stocare a energiei electrice. Am şi testat un scenariu în care până la ora 13:00 într-o zi deja reuşeşti să îţi încarci acumulatorii, urmând ca, în restul zilei, să produci pentru consum propriu sau să dai energie electrică în reţea, urmând ca pe parcursul nopţii să te poţi folosi de energia stocată în bateriile proprii. Asta înseamnă şi mai multă independenţă energetică pentru locuinţa respectivă şi asta înseamnă facturi şi mai mici pentru românii beneficiari de astfel de programe. Sistemul pleacă de la minim 3 kilowaţi oră. Vom finanţa pe fiecare regiune în parte la fel cum vom finanţa, ca anul trecut, şi unităţile de cult. Vom avea o sesiune separată pentru clădirile cu destinaţie spaţiu de locuit pentru personalul clerical sau clădirea care are ca destinaţie spaţiul în care se celebrează slujbele religioase".

Laurenţiu Neculaescu, şeful AFM, a arătat: "Nu am schimbat regulile de participare faţă de sesiunea trecută. Vor fi aceleaşi documente minimale pentru înscrierea în cadrul programului şi anume: actul de identitate, certificatele fiscale - atât de la Impozite şi Taxe Locale, cât şi de la Bugetul Consolidat - din care să rezulte că persoana fizică nu are datorii şi extrasul de carte funciară. Aplicaţia prin intermediul căreia se vor face înscrierile a rămas aceeaşi de anul trecut. Am avut un feedback foarte bun, aplicaţia a fost simplu de folosit şi a funcţionat foarte bine. Diferenţa este că, anul acesta, nu vom mai lăsa trei zile de înscriere pentru fiecare regiune. Înscrierile se vor face într-o singură zi pentru fiecare regiune pentru că am observat, de anul trecut, că banii s-au consumat în câteva minute".

Potrivit acestuia, calendarul pentru sesiunea de anul acesta va începe în 6 septembrie, când va demara înscrierea instalatorilor şi va fi deschisă o nouă sesiune de acreditare pentru noi firme care doresc să participe la programul Casa Verde. Şeful AFM a menţionat că firmele care au fost anul trecut acreditate pentru acest program rămân în continuare acreditate dacă doresc să participe şi în sesiunea de anul acesta. Lista finală a instalatorilor acreditaţi va fi publicată pe site-ul AFM în jurul datei de 1 noiembrie.

Până atunci, va avea loc înscrierea persoanelor fizice, înscriere care va fi efectuată în perioada 27 septembrie-9octombrie. După finalizarea înscrierilor, persoanele fizice îşi vor alege instalatorii din lista publicată de către Administraţia Fondului pentru Mediu.

Potrivit estimărilor oficiale, de alocarea totală de 2 miliarde lei pentru programului Casa Verde Fotovoltaice vor beneficia aproximativ 67.000 de solicitanţi, ceea ce înseamnă că se va ajunge la un număr total de 200.000 de familii care au beneficiat, în decursul a câţiva ani, de această schemă de sprijin.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb