Sârbul Novak Djokovici, liderul ATP, care a avut probleme la cot în ultimele săptămâni, a declarat, înaintea primului său meci la turneul de la Roma, că se simte bine.
"Este totul în regulă. Totul în regulă. Evident, există unele lucruri mărunte care te afectează la acest nivel, dar e normal. În plus, când nu mai ai 25 de ani trăieşti asta un pic mai mult decât înainte. Recuperarea durează un pic mai mult. Dar mă simt bine. Mi-e dor să concurez. Ador să joc la Roma", a spus Djokovici, potrivit atptour.com.
Novak Djokovici nu a participat la Mutua Madrid Open.
La Roma, Djokovici îl întâlneşte vineri, în turul doi, pe argentinianul Tomas Martin Etchevery, locul 61 ATP.