Numărul jihadiştilor europeni în Siria şi Irak este în creştere, ajungând la aproximativ 3.000

E.D.
Internaţional / 24 septembrie 2014

Numărul jihadiştilor europeni plecaţi să lupte în Siria şi Irak este în creştere, ajungând la "aproximativ 3.000", a declarat marţi pentru AFP coordonatorul UE pentru lupta împotriva terorismului, Gilles de Kerchove, care, în iulie, estima această cifră la aproximativ 2.000.

El a spus că este "posibil" ca această creştere să fie determinată de avansul pe teren al grupului Statului Islamic (SI) şi de proclamarea unui "califat" în zonele cucerite. "Acest flux nu s-a oprit. Este posibil ca proclamarea califatului să fi avut un anumit impact", a afirmat de Kerchove într-un interviu pentru AFP.

"Estimarea mea este că avem de-a face cu o cifră de aproximativ 3.000" de jihadişti europeni plecaţi în Siria şi Irak, a adăugat el.

Aceşti luptători vin în mare majoritate din Franţa, Marea Britanie, Germania, Belgia, Olanda, Suedia şi Danemarca, dar sunt câţiva care vin şi din Spania, Italia, Irlanda sau Austria.

Între 20% şi 30% dintre aceşti cetăţeni sau rezidenţi europeni s-au întors în ţările de unde au plecat, a spus el. Unii şi-au reluat o viaţă normală, alţii suferă de stres post-traumatic, în timp ce o parte radicalizată reprezintă o ameninţare.

Potrivit lui de Kerchove, "provocarea pentru fiecare stat membru este să-l evalueze pe fiecare dintre ei, să le evalueze gradul de periculozitate şi să vină cu cel mai bun răspuns".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb