Numărul pasagerilor "Tarom" a scăzut în luna octombrie a anului curent cu până la 10%

N.I.
Ziarul BURSA #Companii #Aeronautică / 5 decembrie 2008

Tarom a închiriat trei aeronave Boeing 737-800 New Generation.

Tarom a închiriat trei aeronave Boeing 737-800 New Generation.

Numărul pasagerilor Tarom a scăzut în luna octombrie a anului curent, comparativ cu aceeaşi lună din 2007, cu până la 10%, a declarat pentru NewsIn directorul general al companiei, Gheorghe Bârlea.

"Numărul pasagerilor care au călătorit în luna octombrie cu aeronavele noastre a scăzut, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, cu 8 - 10%, din cauza instabilităţii financiare din ultimul timp", a spus reprezentantul Tarom, cu ocazia recepţionării celei de-a doua aeronave Boeing 737-800 New Generation, din cele trei asemenea aeronave comandate de companie.

Potrivit acestuia, noua aeronavă presupune costuri de operare mult mai reduse faţă de flota existentă. Bârlea a precizat că o asemenea aeronavă va aduce o economie de costuri de 30 milioane de dolari pe an.

Tarom a închiriat trei aeronave Boeing 737-800 New Generation şi a încheiat un contract pentru cumpărarea a două aparate de zbor ATR72-500, care vor intra în flota companiei anul viitor, anunţa compania la începutul lunii octombrie.

Cele trei noi aeronave, care urmează să intre în flota Tarom până la sfârşitul anului, au o capacitate totală de 189 de locuri şi un consum de petrol mai mic cu până la 50%, faţă de anumite aeronave din flota actuală Tarom, cum ar fi Airbus-ul 310- 325.

Potrivit Tarom, decizia de închiriere a celor trei noi aeronave performante a fost luată pe fondul creşterii substanţiale a numărului de pasageri transportaţi şi premerge planului general de dezvoltare a companiei, prin care, până la sfârşitul anului 2012 flota Tarom va avea un total de 30 de noi avioane, care vor avea rolul de a prezerva şi de a mări cota de piaţă a companiei.

Compania Tarom va începe, în cel mai scurt timp, discuţii cu cei doi producători de aeronave de tip mediu-curier, Airbus şi Boeing, în vederea solicitării de oferte concrete de achiziţie.

Compania a mai încheiat un contract de achiziţie cu producătorul european ATR pentru două aparate de zbor de tipul ATR72-500, performante din punct de vedere al consumului de petrol şi vor intra în flota Tarom anul viitor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9738
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8217
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2862
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0012
Gram de aur (XAU)Gram de aur411.4200

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb
PrevNext
LuMaMiJoViSaDu
  12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031