NYT dezvăluie o discuţie dură între Angela Merkel şi Emmanuel Macron privind NATO

F.D.
Internaţional / 25 noiembrie 2019

sursă foto: Twitter

sursă foto: Twitter

Un purtător de cuvânt al Angelei Merkel a respins luni dezvăluiri ale ziarului american The New York Times (NYT) cu privire la o discuţie dură, la începutul lui noiembrie, între cancelarul german şi preşedintele francez Emmanuel Macron pe tema NATO, însă a recunoscut diferenţe de abordare între cele două ţări, relatează AFP.

Într-un interviu acordat săptămânalului The Economist, Macron aprecia că NATO se află în "moarte cerebrală" şi evoca o dezangajare a Statelor Unite faţă de celalalte state membre şi ofensiva turcă în Siria.

"În memoria cancelarului cu privire la ceea ce s-a întâmplat în acea seară nu exisrt nici plângere, nici furie, nici ceartă", a declarat Steffen Seibert într-o conferinţă de presă obişnuită, la Berlin.

El dezminţea astfel dezvăluiri ale ziarului american The New York Times, potrivit cărora cei doi lideri s-au certat la 10 decembrie, la un dineu, la Berlin, în marja marcării a 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului.

Purtătorul de cuvânt a recunoscut însă că cei doi lideri au discutat despre "abordări politice adesea diferite ale Germaniei şi Franţei cu privire la înfruntarea problemelor şi provocărilor cu care se confruntă (Alianţa) şi despre faptul că noi căutăm întotdeauna soluţii".

The New York Times dezvăluie că Merkel a respins, atunci, în ferm, în faţa lui Macron, declaraţiile acestuia cu privire la "moartea cerebrală" a NATO.

"Vă înţeleg dorinţa cu privire la o ruptură politică", i-ar fi spus cancelarul, potrivit NYT, preşedintelui francez, "dar m-am săturat să adun cioburile. Iar şi iar trebuie să lipesc cioburile ceştii pe care aţi spart-o, pentru ca să ne putem aşeza după aceea şi bea o ceaşcă de ceai împreună".

Şeful statului francez i-ar fi răspuns, potrivit NYT, "nu pot să mă prefac că nu s-ar fi întâmplat nimic".

Este vorba despre lipsa de acţiune a NATO în urma ofensivei Turciei, o ţară membră a Alianţei Nord-Atlantice, în nordul Siriei, fără o consultare cu ceilalţi aliaţi.

În privinţa NATO, Merkel s-a distanţat deja în mod public de declaraţiile lui Macron.

La începutul lui noiembrie, cancelarul a crticiat declaraţiile preşedintelui, denunţând o "judecată intempestivă" şi "termni radicali", pe care nu-i împărtăşeşte.

Relaţiile franco-germane se tensionează, astfel, înaintea unui summit la Londra, în perioada 3-4 decembrie, cu ocazia marcării a 70 de ani de la înfiinţarea Alianţei Nord-Atlantice.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb