O companie mixtă între India-Rusia vrea să realizeze exporturi de rachete supersonice în valoare de 5 miliarde de dolari

F.D.
Companii / 19 octombrie 2022

O companie mixtă între India-Rusia vrea să realizeze exporturi de rachete supersonice în valoare de 5 miliarde de dolari

O companie mixtă între India-Rusia, care produce rachete de croazieră supersonice cu capacitate nucleară, speră să obţină comenzi în valoare de 5 miliarde de dolari până în 2025, a declarat marţi preşedintele acesteia, după ce a semnat anul acesta primul său acord de export, de 375 de milioane de dolari, cu Filipine, transmite Reuters, conform News.ro.

BrahMos Aerospace este în discuţii cu Indonezia, Malaezia şi Vietnam pentru noi comenzi, a declarat marţi preşedintele Atul D Rane, pentru ANI, partener al Reuters.

Compania mixtă, la care India deţine o participaţie de 50,5%, iar Rusia de 49,5%, se încadrează în programul emblematic al primului ministru Narendra Modi de fabricare în India.

India a fabricat sub licenţă avioane de luptă ruseşti MiG şi avioane Su-30, iar cele două părţi au colaborat pentru a produce rachete BrahMos în India.

În mod tradiţional, Rusia a fost principalul furnizor de arme al Indiei. În aprilie anul trecut, ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat că cele două ţări discutau despre producţia "suplimentară" de echipament militar rusesc în India.

India, care nu a condamnat în mod explicit invadarea Ucrainei de către Rusia, a devenit, de asemenea, al doilea mare client de petrol al Moscovei, după China, pe măsură ce rafinăriile indiene obţin petrol rusesc la preţ redus, evitat de unii cumpărători occidentali.

"Prim-ministrul Narendra Modi a stabilit obiectivul de a atinge 5 miliarde de dolari (în exporturi de apărare) până în 2025. Sper că BrahMos va putea atinge obiectivul de 5 miliarde de dolari până în 2025", a spus Rane.

Forţele de apărare ale Indiei folosesc în prezent racheta supersonică sol-sol BrahMos, care poate fi lansată de pe platforme terestre, maritime şi submarine.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Producatorii de armament cu profituri tot mai mari

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb