La doar două săptămâni după inaugurarea oficială a magistralei Drumul Taberei, din tavanul staţiei a curs, în această dimineaţă, apă direct pe peron. Reprezentanţii Metrorex au spus că a fost vorba despre o avarie la o conductă, conform Digi24.
"Astăzi, 01.10.2020, între orele 07:58 - 08:08, în staţia de metrou Eroilor 2, din cauza unei avarii la o conductă de la nivel vestibul, s-au înregistrat uşoare acumulări de apă pe peron, spre zona centrală", a precizat Metrorex, într-un comunicat de presă.
"Precizăm că circulaţia trenurilor s-a desfăşurat în condiţii normale, nefiind afectată siguranţa călătorilor. Echipele Metrorex au intervenit operativ pentru remedierea situaţiei, zona respectivă fiind izolată", se arată în comunicatul Metrorex.
"Orice fel de situaţie care apare trebuie remediată de consorţiul care a avut contractul. Orice neconformitate cu proiectul care apare trebuie remediată de constructor", a declarat premierul Ludovic Orban despre recentul incident apărut la magistrala de metrou Drumul Taberei.