O conductă magistrală a Petrom s-a spart în judeţul Argeş, iar o pată de petrol se întinde pe o distanţă de 3 kilometri, pe râul Cotmeana, relatează Realitatea TV.
La această oră, extinderea poluării a fost oprită în amonte de şcoala din Săpata, în aval de acest punct nemaiexistând irizaţii pe cursul de râu. O echipă de 30 de angajaţi ai OMV Petrom au intervenit pentru a opri pomparea ţiţeiului, au izolat zona afectată şi au executat 10 baraje de retenţie a ţiţeiului şi 10 filtre absorbante. În prezent se lucrează cu 5 utilaje pentru vidanjare, alaturi de echipe de pompieri si angajati ai OMV.
În urma verificărilor efectuate, comisarii Gărzii de Mediu Argeş au dispus decopertarea malurilor afectate, acţiune la care lucrează în prezent o echipă de pompieri cu doua buldozere, precum şi aducerea terenului la starea iniţială în termen de maximum 3 zile. Totodată, compania OMV Petrom a fost amendată cu 100.000 lei de catre Garda de Mediu.
Având în vedere această situaţie, ministrul Mediului şi Pădurilor, Rovana Plumb, a declarat: "Am solicitat Gărzii Naţionale de Mediu să elaboreze un plan de control pentru a verifica nu numai câmpurile petroliere ci şi starea conductelor la companiile de profil pentru a preveni astfel de accidente în viitor".