O mină rusească a explodat lângă un reactor al centralei Zaporojie

I.A.
Internaţional / 13 aprilie 2023

O mină rusească a explodat lângă un reactor al centralei Zaporojie

O mină rusească a explodat în apropierea sălii motoarelor unui reactor de la centrala nucleară Zaporojie (ZNPP), potrivit companiei de stat ucrainene Energoatom, potrivit news.ro.

Centrala, care a fost ocupată de forţele ruse încă din primele luni ale războiului, este cea mai mare din Europa, are şanse reactoare, dar niciunul dintre ele nu este în prezent funcţional.

Compania ucraineană Energoatom a declarat astăzi într-un comunicat: "O mină rusească a explodat în apropierea camerei de control a celei de-a patra unităţi energetice de la centrala nucleară ZNPP. Ocupanţii ruşi continuă să transforme centrala nucleară Zaporojie într-o bază militară prin minarea perimetrului din jurul centralei. Iar aceste acţiuni nu pot să nu aibă consecinţe".

Energoatom susţine în comunicat: "Potrivit unor surse, o explozie a răsunat în apropierea camerei motoarelor celei de-a patra unităţi de putere. După cum au declarat chiar teroriştii nucleari, mina lor a explodat. Zgomotele exploziei au fost auzite de lucrătorii ucraineni din domeniul nuclear care continuă să lucreze la ZNPP. Cu toate acestea, ruşii au încercat să îi "liniştească" pe muncitori şi să îşi acopere rapid urmele pentru ca experţii AIEA să nu o vadă".

Comapania ucraineană pentru energie nucleară mai spune: "Cea mai mare instalaţie nucleară din Europa continuă să sufere de pe urma acţiunilor arbitrare ale militarilor ruşi şi a acoliţilor lor, în timp ce personalul ucrainean încearcă cu disperare să menţină siguranţa nucleară şi a radiaţiilor pe întreg continentul".

Afirmaţiile nu pot fi verificate în mod independent.

Pereţii unui reactor nuclear sunt în mod normal suficient de groşi şi securizaţi pentru a nu putea fi percutaţi de explozia unei mine, dar pericolul vine dintr-o eventuală perturbare a circuitului de răcire a reactoarelor, care este monitorizat de echipamentele din camera de control.

Energoatom nu mai are acces la instalaţiile centralei de când aceasta a fost preluată de ruşi. Personalul centralei este însă în cea mai mare parte ucrainean, fiind vorba de vechii angajaţi ai companiei ucrainene.

Centrala se află în partea ocupată de Rusia a regiunii Zaporojie, pe care Moscova a anexat-o ilegal, deşi nu o controlează în totalitate.

Atât Ucraina, cât şi Rusia s-au acuzat reciproc de terorism, pentru că se folosesc de centrală, în special prin atacuri întreprinse în jurul ei, pentru a menţine ameninţarea nucleară.

La 29 martie, Rafael Grossi, şeful Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), care a depus eforturi pentru a face centrala sigură, a declarat că "lucrează atât cu conducerea de la Kiev, cât şi de la Moscova pentru a pune în aplicare măsuri de protecţie a centralei".

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. din text = "Energoatom nu mai are acces la instalaţiile centralei de când aceasta a fost preluată de ruşi."

    energoatom = tot ce pot sa faca este sa dea comunicate de la Kiev adica propaganda  

    si tot din text = "Afirmaţiile nu pot fi verificate în mod independent"

    deci doar propaganda adica minciuni  

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb