O relaţie adversativă

CRISTIAN PÎRVULESCU
Ziarul BURSA #Editorial / 18 mai 2015

CRISTIAN PÎRVULESCU

Dintotdeauna politica şi justiţia s-au aflat într-o relaţie adversativă. Vechii latini ştiau deja asta când sesizau, în felul lor inimitabil, conflictul dintre cele două: "să fie dreptate chiar de-ar fi să piară lumea" (Fiat justitia, pereat mundus). Vizibilă cu orice nou scandal politico-juridic confruntarea dintre justiţie şi politică vine din rolul celor două. Căci, dacă politica presupune, în sensul său cel mai larg, cadrul în care se organizează societatea, justiţia îşi afirmă rolul de regulator social interferând astfel spaţiul politic şi revendicând întâietatea în virtutea Dreptăţii. La noi, şi nu numai, Justiţia pare singurul corp al statului care îşi asumă acest rol ca urmare a lipsei de reacţie în această arie a altor structuri (puteri). Şi, aici, ca în multe alte cazuri, se vede carenţa intrinsecă a aşa numitului stat-manager sau, şi mai rău, a statului-administrator. Aşa că Justiţia ocupă un teren vid pe care politicul îl redescoperă îl revendică cu întârziere. Căci asumându-şi doar administrarea, şi aceea de multe ori delegată, şi politica, şi politicul, se retrag din funcţiile lor de constituire ( de unde şi ideea de Constituţie) a spaţiului comun. Administratorul nu poate asuma nici conducerea, nici coordonarea, nici iniţierea de politici. Administratorul aplică, cu mai mult sau mai puţin sârg, cu sau fără onestitate, programul gândit de altcineva. Dar de cine? Cum poporul pare să lipsească din cadrul, locul gol a fost ocupat de justiţie. Iar ocuparea acestei poziţii este cât se poate de politică.

Între timp, confundând politica cu organizarea spaţiului de manevră al partidelor (legi electorale, legea partidelor, etc.), politicienii, neconstrânşi de corpul politic (popor, naţiune, societate, sau cum vreţi să-l numiţi) să-şi asume apărarea şi reprezentarea spaţiului public (a intereselor comune în sensul cel mai general şi consensual al termenului), se complac să îşi definească menirea doar prin recursul la interesul privat şi individual.

Cazul Liviu Dragnea, a cărui primă fază judiciară abia s-a încheiat printr-o sentinţă de condamnare la un an de închisoare cu suspendare, este un bun exemplu în acest sens. Dosarul "referendumului" este prin natura sa un dosar politic. Ce poate fi mai puţin politic decât un referendum de revocare a unui preşedinte? Dar, din faptul că referendumul este un eveniment politic nu se poate trage concluzia că nu ar avea implicaţii şi asupra justiţiei. De fapt, privind retrospectiv, momentul referendumului a fost un punct de răscruce pentru DNA în particular, şi pentru ceea ce am putea numi justiţia punitivă, în general. După referendumul din iulie 2012, chiar dacă a rămas în funcţie, puterea lui Traian Băsescu s-a năruit. Ori, în cazul în care linia punitivă adoptată de DNA şi încurajată de "partenerii occidentali" ar mai fi fost asociată cu Traian Băsescu, risca să fie abandonată odată cu plecarea sa. Deşi obţinerea cvorumului de prezenţă de peste 50% din electorat era mai mult decât incertă dintru-început, amploarea votului împotriva lui Traian Băsescu din 2012 a şocat pe mulţi. În loc de 35-37%, cât se credea că ar putea fi prezenţa la urne în condiţiile boicotului cerut de Traian Băsescu, s-a ajuns la 46%. Votul masiv în favoarea revocării, care îl depăşea net pe cel obţinut la alegerile din 2009 (7.400.000 de voturi, adică 85%, faţă de aproape 5.300.000 de voturi, şi 50,3%), obliga la o reacţie. În acest context a început scandalul fraudării de la referendum. Şi, încetul cu încetul au fost colectate de către procurorii DNA date care puteau fi interpretate în sensul existenţei unei încercări de forţare dincolo de prevederile legale, a prezenţei la vot. Aceasta îi reproşa DNA lui Liviu Dragnea şi nu organizarea campaniei de revocare a lui Traian Băsescu. Ori, pedeapsa dată de Înalta Curte - chiar dacă nu cunoaştem încă motivaţia - este din acest punct de vedere, cel puţin stranie. Căci o pedeapsă de un an de închisoare cu suspendare înseamnă că faptele, chiar dacă au existat, nu au fost atât de grave. Dar într-un astfel de caz frauda există, şi atunci e grav, sau nu există, şi atunci nu mai e loc de pedeapsă.

Privită astfel, sentinţa Înaltei Curţi în cazul Dragnea pare mai degrabă o etapă dintr-un conflict dintre politică şi justiţie privind controlul puterii decât rezolvarea unui moment controversat din istoria electorală recentă.

Opinia Cititorului ( 29 )

  1. Parvulescule, canta la alta masa. In Teleorman.

    1. DNA nu a găsit dovezi dincolo de orice îndoială că Dragnea a incitat frauda din Piatra Olt (există doar dovezi că un consilier PSD a organizat). Justiția a mers pe prezumpția că "nu se poate să nu fi știut sau că nu a făcut totul pentru a face ca neregularitățile să nu se întâmple". De aici și suspendarea ... toată povestea cu sistemul informatic este apă de ploaie de la DNA pentru proști pentru a demonstra că Dragnea avea un interes în procesul de vot. De aici și până la a demonstra că Dragnea a incitat sau organizat frauda este cale lungă ... dar ușor de trecut în Justiția română.

    Fapta nu este grava, este foarte grava. Ceea ce nu se vede/spune sau nu se vrea sa se vada/spuna este ca gravitatea faptei consta in pericolul sociat ca idea de democratie/dreptate/adevar sa poata fi spulberata de catre un individ ajuns la butoane. Nesanctionarea drastica (nu un an cu suspendare) inseamna a ne nesocotii pe noi toti care theoretic detinem puterea. In fapt, s-a demonstrate clar ca suntem la cheremul potentatilor.

    Justitia doar l-a "tras de urechi" pe Dragnea si aceasta inseamna aservire politica. 

    1. Să tragă la răspundere pe cei care au intimidat populația să nu se prezinte la vot. Tot prin intermediul primarilor. Așa cum zeci de procurori au luat țara la pas pentru a verifica semnături, tot așa ei trebuiau să chestioneze și să încurajeze populația să demaște pe primarii care au intimidat-o pentru a nu se prezenta la vot.

      Asta nu ai să vezi în România. 

      Ideea este sa spun ceva despre Rusia si despre ce se face ca sa se ajunga la mai multe afaceri cu Rusia si la oamenii intereselor rusesti. Acum postez ce s-a trimis de la centrala.

      S-a postat gresit postarea dinainte. Acum era un mesaj despre altceva.

      S-a postat pe cealalta parte. Rectificat postarea. Transpirat. Incheiat tura. Zi de salariu. Mers cumparat bere la PET.

      Unde am nimerit... Articolul este jalnic si postacul asta Cristi este dus cu pluta... Citeva minute pierdute cu doi netoti. Bleah!

      Tu ăsta care semnezi "cineva". Dacă ești căzut în cap (cum este evident) nu ai cum să observi că există un dobitoc care locuiește în Anglia și care falsifică semnătura cititorului Cristi C în comentariile 2.2, 2.3, 2.4. Deși crede că este școlit în Vest, nu este decât un măgar nesimțit scuipător de semințe pe stradă.

      Mesajele 2.2, 2.3, 2.4 sunt scrise de un impostor.

      Pe care mi-l doresc. Odată cu închiderea lui Frunzăverde, cu ale cărui voturi am fost ales, vom întoarce pagina. Vom fi mai curați, mai cinstiți și îi vom pedepsi și pe cei care au împiedicat prezența la referendum. Vom planta 10 milioane de copaci și vom deschide porțile imigranților pentru a repopula această țară.

      Șarlatan nesimțit ce semnezi cu numele altuia. Voi ăștia nu aveți curajul propriei semnături pe forumuri sau la doctorat, în expunerea propriilor idei, ca Ponta. Ești bărbatul tipic al României ce nu are lucruri bine făcute.

      Credeam ca sunt doi netoti. Acum vad ca sunt trei.

      nu un cineva, baaah. plecati tu si cu fanfaronul ala care plagiaza comentarii si lasa=ne

      Nu cred papagalul ala plastograf este dintre cei pe care i-ar primi englezii la scolilor lor. Mai degraba s-a dus in Londra la cersit.

      Platografule de la 2, 3 si 4, plimba-ti le sourire du plombier de aici. 

    Domnilor, este o scena a duelului cu idei nu cu idioti. Lasati epitetele si veniti cu idei. 

    1. Avem divergențe în general dar te felicit pentru acest comentariu.

      Tu postace retardat, era vorba si despre tine

      Dar trebuie să ți se spună că nu te ajută creierul. Prostule, comentariile 1.1, 2.1 și 2.7 îmi aparțin și un singur epitet este folosit in ele pentru că sunt perfect îndreptățit să îl numesc impostor pe idiotul care fraudează comentariile, semnând fals cu numele meu (2.2, 2.3, 2.4).

      Nu îl duce capul să creeze idei cum vrea Dascălul. A tot încercat în ultimele săptămâni să combată până când IQ-ul lui mai mic ca 100 l-a lăsat frustrat. 

      fu fu esti om sau animal? doar numele iti e de papagal?

      Vasile este Herodot este Cristi C care este troll

      To Fu este o mica branza

      Lasă-i pe ceilalți că tu ai treabă cu mine din moment ce ești un cititor fidel al comentariilor mele. Se poate deduce din reacțiile tale că tu, To Fu, ești cel care a falsificat comentariile 2.2, 2.3, 2.4. Te-ai decis să ieși la lumină din tenebrele unde putrezeai de tânăr și să îți asumi propria opinie fără să te mai comporți ca un ticălos?

       

      Dascălul și toți ceilalți te primim în lumea adulților. Dar te avertizez că o să îți fie greu printre noi: nu ai decât o idee fixă și aia greșită că eu aș fi troll (verifică semnificația termenului și o să identifici mai mult comportamentul tău decât pe al meu).

      Troll am fost, insa am devenit intre timp obsedat. In loc sa critici, mai bine plangi.

      Un alt plastograf. Știam că este plină lumea de idioți ca tine.

      Suntem toti Cristi C. Hai sa spunem in cor, "je suis Cristi C".

      Aparam libertatea de expresie in limitele date de protejarea drepturilor omului si dispretuim falsificatorii care nu au nimic de spus lumii. 

      Ai un admirator... ce mare branza ToFu; bucura-te de stalkerul tau ca nu avem toti ocazia asta de a fi mandri

      Asta este valabil pentru voi. Eu am cei mai multi urmaritori (stalkers) pe Internet si sunt mandru de ei.

      Aici sunt unii care se autotroleaza

      Johannis 

      Academ icianul 

      To Fu 

      Dascalul 

      anonim 

      vasile 

      etcetera 

      Mai rasfirati, baieti, mai rasfirati!

      Ascultati la tata Cico! 

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb