O soluţie pentru consumul compulsiv: "gadget sharing"

CRISTIAN DOGARU
Ziarul BURSA #Companii / 7 ianuarie 2016

O soluţie pentru consumul compulsiv: "gadget sharing"

În fiecare lună din an poţi testa gratuit telefon/tabletă/ceas inteligent etc. E poate chiar mai mult decât ţi-a luat ultima dată ca să te plictiseşti de gadgetul achiziţionat.

În ultimii ani, înaintea Crăciunului, puştiul meu îmi cere invariabil o tabletă nouă. Degeaba îi explic că noi sau vechi, albe sau negre, tabletele oferă toate cam acelaşi lucru: frunzărit internet, acces la aceeaşi bază de jocuri din Google Play, ceva poze (de calitate slabă), ocazia să dublezi GPS-ul telefonului şi...cam atât.

Iar pentru un copil, diferenţele de nuanţă gen 1 sau 2 G de RAM, Android KitKat, Lollipop sau Marshmallow chiar nu prea contează. Ce vrea el, de fapt, este să simtă mai degrabă senzaţia de nou, mirosul plasticului "virgin", să desfacă pachetul şi să pregătească gadgetul de instalare, să simtă apoi cum acesta se mişcă timp de câteva ore. După care, destul de repede, îmi spune: "Tati, ce-ar fi să luăm alta?".

Genul asta de nevoi, tendinţa de consum tehnologic compulsiv, fac, de pildă foarte populare pe YouTube filmuleţele cu "unboxinguri". Un tip se filmează desfăcând un pachet proaspăt primit de la retailer şi povesteşte în timpul asta câte compartimente sunt, cum sunt împachetate componentele, ce culori au acestea şi cum se mişcă gadgetul în primele secunde de la pornire. Ca să nu mai spun că unul dintre cele mai eficiente canale de vânzări a devenit review-ul "independent", dar sponzorizat de producători şi retaileri.

Un site pentru gadgetari primeşte la teste telefon/tabletă/brăţară inteligentă şi apoi povesteşte detaliat (sau urcă un film pe You Tube) cum se comportă acesta, iar, în mod "surprinzător", marea majoritate a review-urilor sunt în general pozitive, cu părţile bune dominânndule net pe cele mai puţin inspirate.

În ultima vreme, comerţul on-line taie felii tot mai mari din cel tradiţional, iar expansiunea este cu atât mai pronunţată în cazul gadgeturilor tehnologice, pentru care retailerul nu are nevoie de mari spaţii de depozitare, asta în cazul când nu operează direct pe bază de comision, producătorul fiind cel care trimite produsul la domiciliul cumpărătorului. Iar dincolo de pierderea de locuri de muncă din magazinele clasice, comerţul on-line aduce şi o parte bună: legea obligă comercianţii să primească produsele returnate fără nicio justificare din partea cumpărătorilor nemulţumiţi şi asta timp de 14 zile de la achiziţie. Mai mult, pentru a-şi dinamita concurenţa, eMag a introdus termenul de 30 de zile ca drept de retur, găselniţă de marketing copiată apoi de Altex şi Flanco.

Ei bine, cele 30 de zile pot fi utilizate corespunzător de cei ce se simt afectaţi de sindromul consumului compulsiv. Comanzi produsul, îl foloseşti şi îl testezi pe îndelete timp de 30 zile, atent să nu îl avariezi făcându-l nereturnabil, apoi îl reîmpachetezi frumos şi mergi să-ţi iei banii pe acesta sau chemi curierul şi aştepţi apoi banii în cont. Şi ciclul se reia. Sigur, există şi riscul să te ataşezi de gadgetul respectiv şi să îl păstrezi în final, dar cei mai mulţi îl vor "epuiza" în câteva zile/săptămâni, cât ţine excitarea în faţa noului. E o soluţie preferabilă vânzării cu discount pe okazii.ro sau Olx.ro, după cele 30 de zile de teste gratuite, şi oferă suplimentar ocazia de trata o dependenţă printr-un exces care s-o sufoce. E ca şi cum ai mânca ciocolată pe săturate de fiecare dată, până când senzaţia de saţietate şi refuz va înlocui pofta incontrolabilă de ciocolată.

Nu e, poate, foarte fair faţă de comerciantul online dar gândindu-ne la marja generoasă de profit din România şi costurile sensibil mai mici decât în cazul unei reţele de magazine offline, remuşcările pălesc. Iar dacă vrei să ai conştiinţa mai împăcată, testează doar produsele resigilate oferite la preţ redus. În acest fel, nu rişti ca produsul returnat de tine să ajungă pe mâna altui client de nou şi intri în felul asta în clubul "gadget sharing", o soluţie de compromis pentru pasionaţii de tehnologie ce sunt atenţi, totodată, la evoluţiile bugetului familiei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb