O ZI NORMALĂ DE CRIZĂ Banca Centrală de la Atena: "Grecia are o ultimă şansă să rămână în zona euro"

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 24 noiembrie 2011

Banca Centrală de la Atena: "Grecia are o ultimă şansă să rămână în zona euro"

O zi normală de criză este o zi în care aceasta se adânceşte. Ieri, Germania - cea mai mare economie europeană - a fost lovită de cea mai slabă cerere de obligaţiuni de la crearea zonei euro; Franţa a fost avertizată că ar putea pierde ratingul de top "AAA", dacă povara sa fiscală va creşte; Banca Centrală de la Atena a avertizat că Grecia are o ultimă şansă să rămână în zona euro, iar agenţia Fitch a atras atenţia că băncile austriece îşi vor reduce raportul dintre credite şi depozite în Europa Centrală şi de Est. Criza a ajuns la cote normale.

Grecia mai are o singură şansă să-şi refacă economia şi să rămână în zona euro, a avertizat, ieri, banca centrală de la Atena, arătând că este necesar un efort suprem pentru evitarea excluderii ţării din uniunea monetară.

Banca Greciei a sub-liniat că eşecul îndeplinirii ţintelor fiscale, întârzierea implementării reformelor şi declinul semnificativ al economiei au redus aprecierea sa anterioară, potrivit căreia datoria ţării este sustenabilă.

Banca Greciei a precizat, în raportul interimar de politică monetară: "Ţara trebuie să evite cu orice preţ alte întârzieri suplimentare sau devieri de la obiectivele asumate, este necesar orice efort posibil ca să ne concentrăm pe depăşirea ţintelor. Actuala perioadă este cea mai critică din istoria Greciei, de după Al Doilea Război Mondial".

Menţionăm că, ieri, liderul conservatorilor din Grecia, Antonis Samaras, a trimis Uniunii Europene şi FMI o scrisoare de susţinere a acordului de salvare a ţării, dar este neclar dacă angajamentul este suficient pentru deblocarea fondurilor necesare evitării falimentului ţării.

Scrisoarea a venit după ce cancelarul german Angela Merkel a făcut apel la Partidul Conservator elen să-şi asume angajamentul scris cu privire la reforme.

"Problema greacă nu este încă rezolvată, deoarece nu am stabilit condiţiile pentru plata următoarei tranşe de împrumut", a declarat Merkel, în Bundestag.

Amintim că preşedintele partidului conservator elen Noua Democraţie, Antonis Samaras, refuza să-şi ia un angajament scris în privinţa reformelor.

Pe de altă parte, sindicatul Angajaţilor din Sectorul Public din Grecia a informat că se va alătura protestelor anunţate marţi de Sindicatul Angajaţilor din Sectorul Privat pentru data de 1 decembrie, astfel că ţara se va confrunta cu o nouă grevă generală.

Costurile de asigurare a datoriilor statelor europene împotriva riscului de neplată au urcat, ieri, la un nivel record, după ce Germania a eşuat în vânzarea de obligaţiuni.

Indicele Markit iTraxx SovX Western Europe, care urmăreşte costurile de asigurare a datoriilor a 15 state europene împotriva riscului de neplată, a urcat cu 8 puncte de bază, la recordul de 3,73%.

Costurile de asigurare a datoriilor (CDS) pentru Franţa, Belgia şi Spania au atins, de asemenea, un nivel record. În cazul Franţei, CDS-ul a urcat cu 0,07 puncte procentuale, la 2,47%, în cazul Belgiei - cu 0,11 puncte, la 3,62%, iar pentru Spania - cu 0,04 puncte, la 4,89%, potrivit datelor companiei CMA.

Fitch: Băncile austriece nu-şi vor creşte excesiv expunerea pe Europa Centrală şi de Est

Agenţia de evaluare Fitch consideră că noile prevederi impuse băncilor austriece care operează în Europa Centrală şi de Est nu vor genera constrângeri semnificative asupra creditării în regiune.

Fitch notează: "Deşi în trecut băncile austriece au utilizat banii strânşi pe plan intern pentru finanţarea creditării în Europa Centrală şi de Est, credem că în prezent acestea nu caută să-şi crească creditele mult mai rapid decât finanţarea din regiune. Acest lucru înseamnă că propunerile conform cărora raportul dintre noile credite şi depozite să nu depăşească 110% este posibil să fie în limitele pe care chiar băncile şi le-au fixat deja, astfel încât nu ar trebui să conducă la o încetinire masivă a creditării".

Dar, Fitch estimează că aceste restricţii vor obliga băncile austriece să-şi reducă raportul dintre credite şi depozite în regiunea amintită şi vor împiedica o creştere excesivă a expunerii pe Europa Centrală şi de Est.

Mark Mobius: Euro şi Uniunea Europeană nu sunt în pericol

Moneda euro şi Uniunea Europeană nu sunt în pericol, a declarat ieri, Mark Mobius, preşedintele executiv al Templeton Emerging Markets Group.

"Grecii se pot întoarce la drahmă, pot trece la alune sau la dolari din Zimbabwe şi tot vor avea o datorie în euro", a declarat ieri Mark Mobius, adăugând că este o prostie să le spui grecilor să părăsească Zona Euro.

Potrivit domniei sale, reforma în Europa, va lua timp, însă se va face. (CRĂIŢA SIMIONESCU)

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb