Obama: "Suspendarea vizelor pentru ţările afectate de Ebola ar înrăutăţi situaţia"

A.I.
Internaţional / 19 octombrie 2014

Obama: "Suspendarea vizelor pentru ţările afectate de Ebola ar înrăutăţi situaţia"

Actualizare 10:36 Fidel Castro propune SUA o colaborare împotriva Ebola

Fostul preşedinte cubanez Fidel Castro (88 de ani) a propus ieri Statelor Unite ale Americii o colaborare în lupta împotriva virusului Ebola, pentru a evita o epidemie pe continent, scrie presa cubaneză, citată de AFP.

"Doar prin abordarea acestei probleme la cel mai înalt nivel de pregătire vom reuşi să protejăm poporul nostru şi naţiunile din America Latină, să evităm o epidemie", a declarat Castro, retras de la putere în 2006 din motive de sănătate.

În ciuda dificultăţilor sale economice, Cuba s-a implicat activ în lupta contra Ebola, trimiţând în Africa, pe 1 octombrie, 165 de experţi din domeniul sănătăţii. Vineri, secretarul de stat american, John Kerry, a mulţumit Cubei pentru contribuţia sa în acest sens, în contextul în care Havana şi Washingtonul şi-au întrerupt relaţiile diplomatice oficiale în 1961.

Cel mai recent bilanţ al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) arată că, până acum, febra hemoragică Ebola a cauzat moartea a cel puţin 4.555 de persoane dintre cele 9.216 de cazuri înregistrate în 7 ţări: Liberia, Sierra Leone, Guineea, Nigeria, Senegal, Spania şi SUA.

---

Suspendarea vizelor pentru persoanele provenind din ţările afectate de Ebola (în general, state din vestul Africii) ar înrăutăţi situaţia, a declarat ieri preşedintele american Barack Obama, cerându-le concetăţenilor săi să evite isteria pe tema virusului, scrie Reuters.

Miercuri, preşedintele Camerei Reprezentanţilor din SUA, republicanul John Boehner, precum şi alţi congresmeni i-au sugerat lui Obama să închidă teritoriul american pentru imigranţii şi vizitatorii din Liberia, Sierra Leone şi Guineea, ţările cele mai afectate de epidemie. Obama a replicat că, în principiu, nu se opune restricţiilor de călătorie. Totuşi, în discursul său săptămânal, şeful statului a precizat că nu are de gând să recurgă la o astfel de soluţie.

"Nu ne putem izola de Africa de Vest", a afirmat Obama, arătând că o eventuală restricţie ar îngreuna transferul de lucrători sanitari sănătoşi şi de provizii în regiune şi i-ar putea determina pe oameni să încerce a părăsi regiunea, pentru a evita să fie controlaţi, fapt ce ar îngreuna monitorizarea cazurilor.

"A încerca să izolezi o întreagă parte a lumii (dacă aşa ceva ar fi posibil) ar putea înrăutăţi şi mai mult situaţia", a punctat Obama, arătând că va fi nevoie de timp pentru combaterea virusului. Totodată, Barack Obama a avertizat că, "înainte ca toate acestea să se termine, s-ar putea să mai întâlnim cazuri izolate aici, în America".

Totuşi, preşedintele a încercat să privească epidemia în perspectivă, amintindu-le americanilor că pe teritoriul Statelor Unite au fost diagnosticate doar trei cazuri, iar boala nu se transmite uşor.

"Ceea ce vedem acum nu este o < explozie > sau o < epidemie > de Ebola în America. Este o boală gravă, dar nu trebuie să cădem pradă isteriei sau fricii", a conchis Obama.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb