• Subscrierea la ofertele publice de vânzare, numai prin agenţi înscrişi la CNVM
• Decizia se aplică la oferta "Petrom"
Bursa va avea mai puţine uşi deschise pentru investitori, în urma unei decizii a arbitrului piaţei de capital.
De acum înainte, investitorii vor trebui să apeleze numai la agenţi de servicii de inves-tiţii financiare/agenţi delegaţi înscrişi în Registrul CNVM, dacă vor dori să subscrie în cadrul unei oferte publice de vânzare, întrucât acest lucru se consideră "serviciu de investiţii", potrivit unei decizii a Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, din 17 martie. Problema este că astfel de agenţi nu se găsesc chiar pe toate drumurile, aşa că accesul la piaţă, în cadrul ofertelor publice, va fi îngreunat, cel puţin momentan.
Lorand Kralik, comisar CNVM, ne-a declarat că nimic nu împiedică intermediarii să înregistreze câţi agenţi doresc şi că acest proces este unul relativ simplu. Potrivit domniei sale, la CNVM erau înregistraţi aproximativ 2000 de agenţi înaintea crizei financiare, în prezent numărul lor înjumătăţindu-se.
Decizia CNVM a intrat deja în vigoare, aşa că se va aplica şi în cazul ofertei secundare de vânzare a 9,84% din acţiunile "OMV Petrom", pentru care Ministerul Economiei caută deja un intermediar şi pentru care este aşteptat un interes major din partea investitorilor.
Surse din Minister ne-au spus că speră ca actul CNVM să nu afecteze procesul de selecţie a intermediarului, Comisia de Selecţie urmând să studieze îndeaproape efectele sale.
Cu toate acestea, prin prisma actului, doi intermediari par să fie favorizaţi.
Sindicatul format din BCR, JP Morgan, Erste Group şi Intercapital Invest are cei mai mulţi agenţi înregistraţi la CNVM - 109 -, faţă de cei 105 ai sindicatului Renai-ssance Capital Limited, EFG Eurobank Securities, BT Securities şi Romcapital. Celelalte patru consorţii care se luptă pentru intermedierea "Petrom" au fiecare sub 20 de agenţi înregistraţi.
CNVM nu vede o problemă în decizia dată joi, însă actul i-ar putea îngrijora pe brokeri, în condiţiile în care statul a anunţat noi oferte la "Transgaz" şi "Transelectrica", ambele de mare succes la momentul listării. Mai mult, urmează aducerea la cotă a "Romgaz". Obişnuiţi mai mult cu liniştea în piaţă, cel puţin în ultima vreme, numărul clienţilor fiind nu doar mic, ci şi în scădere, intermediarii s-ar putea trezi, cu birourile pline de cei care vor vrea să apuce o părticică din companiile de stat.
Buluceala nu ar fi o premieră în piaţă. La listarea "Transgaz", brokerii au trăit câteva zile în care nu îşi mai vedeau capul de treabă.
Cu cinci ani în urmă, CNVM a luat decizia să prelungească oferta publică făcută de "Zentiva" pentru "Sicomed", din cauză că "Regisco" nu a putut satisface publicul în cadrul programului de lucru.
Prea puţine uşi...
1. fără titlu
(mesaj trimis de Nickname în data de 21.03.2011, 11:22)
Da, este un act normativ dat cu dedicatie, ca doar nu credeti ca a picatasa, intamplator....evident, o decizie care modifica un regulament (1/2006, Art.2, lit g)) : g) grup de distribuţie - reţea de filiale, sucursale şi agenţii aparţinând unor entităţi autorizate şi
reglementate de C.N.V.M., B.N.R., C.S.A. sau alte autorităţi similare acestora care, cu avizul
C.N.V.M., asistă intermediarul la distribuirea valorilor mobiliare ce fac obiectul unei oferte
publice în baza unui contract de distribuire;
Ce inseamna asta? Ca pana la decizia respectiva, o banca (autorizata de BNR), putea face distributie intr-o OPV daca asta dorea sindicatul in prospect (...cu avizul CNVM)....Dispunerea vine si anuleaza practic aceasta posibilitate si avantajeaza bineinteles pe cei cu cei mai multi ASIF autorizati. Pe de alta parte, nimeni nu ii impiedica pe ceilalti competitori, care nu dispun de retea de distributie, tinand cont de conditia din caietul de sarcini, sa realizeze OPV prin intermediul sistemului BVB, sindicalizand complet distributia....caz in care BRD, sa zicem, sa participe la distributie inclusiv cu ASIF ai competitorului BCR.....Problema este ca in acest moment nu stiu daca se mai poate modifica ceva, Dispunerea de masuri fiind un fel de ''perversa de pe Foisorului''....