Două companii representative ale sectorului IMM au fost de acord să integreze OfficeLink v1.1 în activităţile lor economice de zi cu zi, sub o supraveghere atentă a consultanţilor SoftNet.
OfficeLink este o soluţie completă dedicată managementului informaţiei în organizaţiile de mici şi medii dimensiuni şi este prima lansare din viitoarea generaţie de produse software dezvoltate de SoftNet şi dedicate sectorului IMM. OfficeLink automatizează procesele de registratură şi circulaţia documentelor ce vizează procesele interne de business ale organizaţiei, precum şi etapele de emitere a ofertelor şi a contractelor. De asemenea, noua platformă organizează bazele de date de contacte şi produse şi integrează consultarea în timp real a informaţiilor din surse externe.
Folosind tehnologii WEB, OfficeLink este accesibil indiferent de locaţia utilizatorului, având în acelaşi timp o structură foarte facilă de folosit. Platforma lansată în testare va fi complet intregată cu orice tip de reţea internă a companiei, indiferent de numărul de utilizatori sau servere implicate şi nu necesită alte tipuri de licenţe software. De asemenea, interfaţă uşor de folosit de tip "portal-like" face ca OfficeLink să poată fi folosit de orice angajat ce posedă doar cunoştinţe primare de utilizare a calculatorului.
Lansarea finală a platformei este programată pentru sfârşitul acestui trimestru. SoftNet va oferi clienţilor săi şi servicii de consultanţă şi dezvoltare a unor versiuni adaptabile ale OfficeLink care să vină în întâmpinarea companiilor din cele mai diverse ramuri de activitate.