OFFSHORE-UL ÎMPIEDICĂ DEZVOLTAREA TURISMULUI Tuzla rămâne fără extindere de plajă

George Marinescu
Ziarul BURSA #Fonduri Europene / 25 iulie 2019

Tuzla rămâne fără extindere de plajă

Comuna Tuzla, situată între Eforie şi Costineşti, va rămâne fără extindere de plajă, conform declaraţiilor lui Hristu Uzun, directorul executiv al Administraţiei Bazinale a Apelor Dobrogea-Litoral (ABADL). Deşi plaja sălbatică din Tuzla, loc de unde pescarii îşi lansează bărcile către larg, este foarte redusă şi ar avea nevoie de o extindere precum cele din Constanţa, Eforie şi Mamaia, se pare că funcţionarii statului nu iau în calcul o opţiune turistică pentru această localitate de pe litoralul românesc al Mării Negre.

Conform oficialilor ABADL, după prima fază a exinderii plajelor de pe litoral, care s-a finalizat în anul 2016, în anul curent s-a intrat în faza a doua care priveşte plajele şi eroziunea cos­tieră din localităţile Constanţa, Eforie, Costineşti, Olimp, Neptun, Jupiter, Venus, Cap Aurora, Saturn, Mangalia, 2 Mai şi Vama Veche, pentru care Uniunea Europeană alocă, în exerciţiul financiar 2014-2020 cu posibilitatea de finalizare până în 2023, 841.118.740 de euro cu tot cu TVA.

Este vorba despre un proiect care priveşte stăvilarele din Edighiol şi Periboina, plajele din Mamaia, protejarea eroziunii zonei Cazinoului din Constanţa, plaja de la Agigea şi consolidarea falezei, plaja din Eforie, inclusiv zona fostei tabere de elevi şi Eforie Sud, plajele şi falezele din Costineşti, Olimp, Neptun, Jupiter, Balta Mangalia, Venus, Cap Aurora, Saturn şi 2 Mai. Majoritatea proiectelor sunt în curs de contractare în această perioadă, iar unele se află în faza de depunere a ofertelor privind execuţia lucrărilor solicitate de ABADL.

Din păcate, în faza lucrărilor ce vor fi executate în perioada 2019-2023 nu apare şi faleza sau plaja din Tuzla. Hris­tu Uzun, directorul executiv al ABADL a declarat pentru Ziarul BURSA: "Consolidarea falezei din Tuzla va fi prinsă probabil pe a treia fază a proiectului ce va fi executată pe fonduri europene în exerciţiul financiar multianual 2021-2027. Din păcate, la Tuzla nu vom avea o extindere de plajă, pentru că nu putem face o extindere pentru protejarea terenurilor agricole, conform firmei ce a realizat Masterplanul privind zona costieră".

Argumentul directorului executiv al ABADL nu pare sustenabil. De fapt, extinderea plajei sălbatice din comuna Tuzla este împiedicată, nu de existenţa terenurilor agricole din zonă, ci de viitoarea conductă care va transporta gazele extrase din perimetrul offshore situat în imediata vecinătate a localităţii respective, perimetru ce va fi exploatat de Exxon Mobil şi Transgaz, conform recentelor avize emise de Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului.

Extracţia gazelor de la Marea Neagră va împiedica astfel desfăşurarea unui turism unitar, integrat, între Cons­tanţa şi 2 Mai-Vama Veche, pentru că în zona Tuzla va exista o sincopă majoră din cauza conductelor transportatoare. Deşi autorităţile publice evită să spună, acesta este motivul privind neextinderea plajei din Tuzla: exploatarea gazelor din perimetrele offshore din Marea Neagră.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Cate logica, cate intelepciune.

    Ce se retine de aici e ca gazele de la Exxon impiedica UE sa arunce zeci de milioane in protejarea de terenuri agricole. Mare dreptate aveti. 

    E bine daca Exxon influenteaza cheltuiala chibzuita si stoparea risipei banilor publici pe proiecte nejustificate tehnic sau economic, fie ca sunt bani publici europeni sau romanesti.  

    Ar trebui sa le multumim. 

    Ceilalti concesionari de perimetre offshore nu va deranjeaza? :)

    Mari profesionisti :)  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb