OFICIAL BOEING: "Grupul şi-a învăţat lecţia după contractul costisitor pentru noile aeronave Air Force 1"

S.B.
Companii / 18 iulie 2022

"Grupul şi-a învăţat lecţia după contractul costisitor pentru noile aeronave Air Force 1"

Directorul diviziei de apărare a Boeing a declarat duminică că grupul a învăţat lecţii dintr-un contract de furnizare convenit cu preşedinţia SUA pentru noile aeronave Air Force One, care a costat producătorul de avioane aproape 1 miliard de dolari, în timp ce programul este întârziat cu până la trei ani, informează news.ro.

Ted Colbert nu a oferit detalii despre învăţăminte, dar a spus că au contribuit la un nou program pentru cele două avioane, ale căror livrări au fost amânate până în 2026 şi 2027.

"Lecţiile învăţate sunt importante pentru noi şi le aplicăm în continuare", a declarat Colbert reporterilor, la un briefing organizat înaintea salonului aerian de la Farnborough.

"Am făcut modificări în program. Am făcut modificări în modul în care lucrăm la program. Aceste programe sunt dificile şi înveţi pe măsură ce mergi şi te adaptezi aşa cum trebuie", a adăugat el.

În aprilie, Boeing a înregistrat costuri de 660 de milioane de dolari, după ce a înregistrat costuri dee 318 de milioane de dolari în aprilie 2021 pentru program, "în mare parte din cauza impactului Covid-19 şi a problemelor de performanţă la un furnizor cheie".

Întrebat dacă Boeing ar putea recupera aceste depăşiri de costuri, Colbert a spus: "Dacă putem găsi o cale, o vom face".

Boeing a primit un contract de 3,9 miliarde de dolari în 2018 pentru două aeronave 747-8 care ar fi urmat să fie livrate începând cu 2024.

În decembrie 2016, preşedintele ales al SUA, Donald Trump, şi-a asigurat o promisiune din partea CEO-ului Boeing, Dennis Muilenburg, că înlocuirea Air Force One nu va costa mai mult de 4 miliarde de dolari.

Trump ceruse anterior guvernului să anuleze cumpărarea noului Air Force One de la Boeing, spunând că este "ridicol" şi prea scump.

CEO-ul Boeing, Dave Calhoun, a declarat în aprilie că înţelegerea a fost problematică.

"Air Force One - voi numi doar un moment unic, o negociere foarte unică, un set foarte unic de riscuri pe care probabil că Boeing nu ar fi trebuit să le asume. Dar suntem acolo unde suntem şi vom livra avioane grozave. Şi vom recunoaşte costurile asociate cu aceasta", a spus Calhoun.

Avioanele Boeing 747-8 sunt proiectate pentru a fi o Casa Albă aeropurtată, capabilă să zboare în cele mai defavorabile scenarii de securitate, cum ar fi războiul nuclear, şi sunt modificate cu avionică militară, comunicaţii avansate şi un sistem de autoapărare.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb