Olaf Scholz susţine că Germania este pregătită pentru iarnă

F.D.
Internaţional / 26 noiembrie 2022

Olaf Scholz susţine că Germania este pregătită pentru iarnă

Cancelarul german Olaf Scholz consideră că Germania este pregătită pentru iarnă datorită modului în care a abordat guvernul său criza energetică, scrie sâmbătă dpa, potrivit Agerpres.

"Cu toate deciziile pe care le-am luat, putem spune în acest moment, înainte de iarnă - vom trece probabil prin asta împreună", a spus Scholz la o reuniune a formaţiunii sale de centru-stânga, Partidul Social Democrat.

Peste 20 de centrale energetice pe cărbune au fost repornite sau menţinute în funcţiune, iar cele trei centrale nucleare existente vor funcţiona şi iarna, a precizat cancelarul german la reuniunea de sâmbătă.

Facilităţile de depozitare a gazului au fost încărcate, după ce în urmă cu un an s-au aflat la un nivel scăzut. De asemenea, se construiesc noi terminale pentru gaz natural lichefiat în zona de coastă din nordul Germaniei, ceea ce, împreună cu importurile din Norvegia şi Ţările de Jos, va asigura securitatea energetică a Germaniei, a mai amintit Olaf Scholz.

Livrările de gaz rusesc către Germania au încetat în acest an, pe fondul disputei dintre Rusia şi ţările occidentale legate de invazia Kremlinului din Ucraina, notează dpa.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. E pregatita ca si Romania, furnizand caldura in calorifere cu tzaraita si restul propaganda mizerabila prin viu grai.

    1. Bravo. Căldură cu rația, cât să nu mori.

      Europa e la gară. Dar în aplauze :)) 

      Tot ce pot să vă spun este că noi românii... REZISTĂM  

      Strângem din dinți, dar REZISTĂM.  

      Nu pot ei să ne chinuie cât putem noi să ducem. Chiar și această "calitate" poate ajunge o artă. Cine rezistă...

      Vă băgați? :) 

    urmariti perioada 26 decembrie 2022 - 07 ianuarie 2023 - referitor la aspecte comerciale si mai ales moneda si piata de capital in Rusia.

    avem un ghem de situatii acolo. 

    Da rezistam la 18 grade temperatura in case si cu un bec aprins in casa.... Imi pare rau ca trebuie sa o spun dar e mai rau acum decat pe vremea lui Ceausescu.. Macar atunci stiam de ce stam in frig sa platim datoriile dar acum.., de ce...??? Pentru ca ati liberalizat pretul la energie si refuzati sa cumparati gaze si petrol ieftin de la rusi .... UE este distrusa din interior iar eroina principala este Ursula... Aceasta femeie batrana este manipulata de SUA este agent strain care saboteaza Europa..... Asta este adevarul...

    1. am avut unul care ne a infometat si tinut in frig,a fost impuscat la Targoviste in ziua de Craciun,cu astia ce ar trebui sa facem

      Imi pare rau ca trebuie sa o spun dar nu faci comparatiile potrivite.. ”Macar atunci stiam de ce stam in frig sa platim datoriile dar acum.., de ce...???” Pentru ca Putin a hotarat sa se termine cu gazele si petrolul ieftin de la rusi .... Lumea este distrusa din interior iar eroul principal este Putin... Acest batran frustrat si criminal manipuleaza si saboteaza Europa..... Asta este adevarul...

    Mai degraba e pregatita pt falimentul total!

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb