Olimpiada lăcomiei

O scenă tipică dintr-un film de groază. Străzi goale, clădiri şi coridoare pustii. Un grup de oameni înaintează bâjbâind. Tresar la fiecare zgomot. Ceva le dă târcoale. Ce? Exact acesta este misterul. Nu ştii ce anume îi urmăreşte. Dar realizezi că este ceva teribil pentru că, din când în când, unii urlă şi alţii dispar. În final, întreaga scenă nu pare să aibă sens. Adulţii sunt reduşi la stadiul de bebeluşi care se trezesc dintr-un coşmar şi udă patul.

Aceasta este sentimentul cu care urmăresc întreaga afacere a Olimpiadei de la Tokyo. Cum? Nu ştiaţi că în câteva zile încep Jocurile Olimpice? Nu sunt surprins, în condiţiile în care pe prima pagină a ziarelor de azi sunt articole despre cât a costat injecţia cu Botox a unei starlete de cartier.

Olimpiada din 2021 este de fapt Olimpiada din 2020. Anul trecut a fost amânată pentru anul acesta. Acum începe într-un peisaj supra-realist. Fără spectatori. Cu aranjamente bizare, menite să limiteze contagiunea cu virusul care a ucis deja milioane de oameni. Scheme inutile, din câte realizez. Nici nu au început jocurile şi deja a fost raportat primul sportiv contaminat. Stai şi te întrebi de ce mai există aceste "Jocuri Olimpice". Seamănă cu o zi de naştere celebrată în cimitir, lângă un mormânt proaspăt săpat.

Am realizat însă că acesta este un mod de operare specific olimpiadelor moderne, de la o vreme încoace. Ele au devenit un festival pus în mişcare de setea de bani şi de faimă. Firme care vând apă colorată cu zahăr, televizoare sau tricouri din nailon şi-au dat mâna cu politicienii de carieră care doresc să dea o lovitură de imagine cu fonduri din bugetul public.

Când a început totul? Nu sunt sigur, pentru că nu sunt istoric al Olimpiadelor. Poate că în 1972. În acel an, la Jocurile Olimpice de la Munchen, 8 terorişti palestinieni, membri ai grupării Septembrie Negru, au intrat în dormitoarele sportivilor şi au luat ostatici 11 sportivi şi oficiali ai delegaţiei statului Israel. A urmat o intervenţie de o monumentală incompetenţă a poliţiei germane. Când s-a risipit fumul, au rămas în urmă 12 victime (inclusiv un poliţist german). În ciuda acestei orori, birocraţia olimpică a decis că sărbătoarea trebuie să continue. La un "serviciu memorial" organizat pe stadionul olimpic, în faţa a zeci de mii de participanţi, şeful Comitetului Olimpic de atunci a reuşit să ultragieze încă şi mai mult opinia publică cu un discurs straniu, în care a trecut rapid peste sportivii ucişi, preferând să bată câmpii despre meritele mişcării olimpice.

Sau poate în 1964, la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Politicienii japonezi au aruncat cu bani pentru a prezenta imaginea unei ţări ultra-moderne. În spatele faţadei, corupţie şi şantiere dubioase. Dar scopul operaţiunii fusese atins. Epurarea memoriei colective. Cu douăzeci de ani înainte, Japonia era o dictatură monstruoasă, care ar fi trebuit să organizeze Jocurile Olimpice din 1940. A rămas fără ele în urma invaziei Chinei, însoţită de atrocităţi care au şocat lumea.

De fapt Jocurile Olimpice au început derapajul lor moral din 1936. Da, este anul celebrei Olimpiade de la Berlin. Atunci s-a schimbat totul. Cine îşi mai aduce aminte de Olimpiada din 1932, de la Los Angeles? Ar trebui. Acele jocuri au fost ultimele care au adus un profit financiar.

În 1936 regimul nazist al lui Adolf Hitler a venit cu un plan. A investit sume extraordinare în organizarea unor Jocuri Olimpice care să recicleze imaginea Germaniei. A mobilizat un întreg aparat de propagandă pentru a susţine ficţiunea unei Germanii moderne, dinamice. Sigur, în spatele faţadei era represiune, antisemitism şi militarism. Plus cultul Fuhrerului.

În 1952 s-a mai trecut peste un prag. Uniunea Sovietică a decis să participe. Până atunci, sovieticii preferaseră, din motive ideologice, să participe la ceva numit "Spartakiadă". Însă începând cu Jocurile de la Helsinki, conducerea sovietică a înţeles că poate folosi evenimentul ca un soi de tribună de propagandă. Rapid, lecţia a fost asimilată şi de alţii. Tot din 1952 a început să participe şi China comunistă. Aşa s-a ajuns la Olimpiadele din 1980 (Moscova) şi 2008 (Pekin), adevărate festivaluri ale totalitarismului.

Odată ce drumul a fost deschis de politicieni fără scrupule, au urmat afaceriştii fără nici o limită. Olimpiada a devenit o vacă de muls. Contracte publice au fost acordate în neştire. Sub pretextul că o ţară ajunge să organizeze un eveniment istoric, se cheltuiesc sume de necrezut pe clădiri disfuncţionale. Un exemplu este Olimpiada organizată la Atena în 2004. Au fost tocate peste 11 miliarde de euro, dublul estimărilor iniţiale. Grecii s-au ales cu câteva construcţii-mamut. Prin unele dintre ele cresc acum bălării.

Ce se mai poate întâmpla acum? Circ. Au început controversele politice. Japonia şi Coreea de Sud se ceartă pe nu-ştiu-ce drapel. Presa a dezvăluit că unele mese servite atleţilor sunt făcute la Fukushima. Dar caravana merge înainte, câtă vreme sunt buzunare de umplut.