Olteanu acuză PSD şi PD-L că acţionează la comanda unor grupuri de interese din minerit

Cătălin Deacu
Ziarul BURSA #Politică / 17 februarie 2009

Nu rămâne decât să ne punem întrebarea ce interesese ascund în spatele iniţiativei de respingere a Ordonanţei.

Nu rămâne decât să ne punem întrebarea ce interesese ascund în spatele iniţiativei de respingere a Ordonanţei.

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, liberalul Bogdan Olteanu acuză formaţiunile politice rivale ale PSD şi PD-L că fac jocurile unor grupuri de interese în domeniul minier.

Bogdan Olteanu a explicat: "Respingând Ordonanţa (n.r. Ordonanţei de Urgenţă nr. 101/2007 pentru modificarea şi completarea Legii minelor nr. 85/2003 şi Legii petrolului nr.238/2004) se urmăreşte, de fapt, respingerea majorării redevenţelor plătite de companiile miniere statului pentru activitatea de minerit. În esenţă, tot războiul premierului Emil Boc şi al preşedintelui Comisiei de Industrii, Iulian Iancu, care au cerut respingerea Ordonanţei, înseamnă renunţarea la majorările redeventelor, astfel încât companiile din domeniul minier să beneficieze de concesiuni, practic, pe gratis".

Deputatul liberal a amintit că "PD şi PSD au cerut respingerea Ordonanţei şi în urmă cu un an de zile când nu se punea problema concesionărilor.

Într-un comunicat al deputatului se arată: "Atât Raportul de respingere al Comisiei de Industrii din februarile 2008 cât şi cel din februarie 2009 invocă aceleaşi motive, faptul că autorităţile din domeniu nu au argumentat majorările redevenţelor. În urmă cu un an nu se punea problema concesionărilor. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului practic, reglementează majorări ale redevenţelor astfel: taxa pentru activitatea de prospecţiune se măreşte de la 2,5 lei/ km2 la 250 lei/km2; taxa anuală pentru activitatea de exploatare se măreşte de la 10 lei/km2 la 1000 lei/km2; taxa anuală pentru activitatea de exploatare se majorează de la 2.500 lei/km2 la 25.000 lei/km2. Dacă nu sunt de acord cu regimul concesiunilor, să respingă acele articole, nu toată Ordonanţa de Urgenţă".

"După cum se vede, majorările sunt semnificative, nu rămâne decât să ne punem întrebarea ce interese se ascund în spatele iniţiativei de respingere a Ordonanţei care le stipulează", a conchis vicepreşedintele Camerei Deputaţilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb