OMS aminteşte Rusiei că aprobarea unui vaccin trebuie să urmeze proceduri "riguroase"

A.P.
Miscellanea / 11 august 2020

OMS aminteşte Rusiei că aprobarea unui vaccin trebuie să urmeze proceduri "riguroase"

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a reacţionat cu prudenţă la anunţul de marţi al Rusiei referitor la realizarea unui vaccin anti-Covid-19, amintind că "precalificarea" şi omologarea unui vaccin trebuie să urmeze proceduri "riguroase", informează AFP, citat de News.

"Suntem în contact strâns cu Rusia şi discuţiile continuă. Precalificarea oricărui vaccin trece prin procedee riguroase", a punctat Tarik Jasarevic, purtătorul de cuvânt al OMS, într-o videoconferinţă de presă, întrebat cu privire la anunţul preşedintelui rus despre dezvoltarea "primului vaccin" contra noului coronavirus.

"Precalificarea înseamnă examinarea şi evaluarea oricăror date obligatorii privind siguranţa şi eficienţa colectate în cadrul testelor clinice", a amintit el, subliniind că procesul ar fi acelaşi pentru orice fel de vaccin.

Pe lângă validările date de fiecare ţară prin agenţiile naţionale, "OMS a instituit un proces de precalificare pentru vaccinuri, dar şi pentru medicamente. Producătorii cer precalificare din partea OMS pentru că este un fel de garanţie de calitate", a insistat el.

Până în prezent, Rusia nu a publicat un studiu detaliat al rezultatelor încercărilor sale de a stabili eficienţa produselor pe care spune că le-a dezvoltat, scrie News.

Săptămâna trecută, OMS s-a arătat sceptică în legătură cu realizarea de către Rusia a vaccinului care era aproape gata, amintind că orice produs farmaceutic trebuie "să fie supus oricăror teste înainte să fie omologate" şi "nu a văzut nimic oficial".

Pentru moment "este vital să aplicăm măsuri de sănătate publică care să funcţioneze. Noi trebuie să continuăm să investim în dezvoltarea de vaccinuri şi de tratamente care să ne ajute să reducem transmiterea pe viitor", a mai spus purtătorul de cuvânt.

"Noi sperăm că unele dintre aceste vaccinuri să se dovedească sigure şi eficiente", a continuat Tarik Jasarevic.

Potrivit OMS, 26 de vaccinuri sunt în stadiu de studii clinice (testate pe om) în toată lumea şi 139 în stadiul de evaluare preclinică.

Dintre cele 26, şase au ajuns la finalul lui iulie în faza a treia de dezvoltare. Cel care a fost dezvoltat de Centrul rus Gamaleïa a fost listat în faza 1.

Preşedintele Vladimir Putin a anunţat marţi că Rusia a dezvoltat "primul" vaccin contra noului coronavirus, asigurând că va oferi "imunitate durabilă" şi că una dintre fetele sale şi l-a injectat.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb