Moţiunea de sacrificiu şi guvernul de cenzură

De ce nu sunt şi la noi noţiunile politice cu picioarele pe pămînt şi capul pe umeri, nu e chiar greu de desluşit. Motivul este acela că, pentru a fi oglinda fidelă a realităţii, trebuie să se contorsioneze întratît, încît ajung un fel de Statu-palmă-barbă- cot-jumătate-de-om-călare-pe jumătate-de-iepure-şchiop.

Nimic mai exemplar decît ceea ce ar fi trebuit să fie exerciţiul democratic al confruntării dintre banca guvernamentală şi cea a opoziţiei pe tema pachetului de măsuri considerat de guvernare necesar şi ine-vitabil.

Într-o lume în care politica şi-ar îndeplini funcţiile ei normale, aceea de mecanism de formulare a opţiunilor, de selecţie a lor, de acreditare a celor care devin obligatorii, ulterior de implementare a măsurilor şi evaluare a rezultatelor, România ar fi trebuit să aibă de multă vreme o confruntare directă şi decisivă între opţiunile care o pot scoate din prăbuşirea accelerată în care s-a angajat. Doar că la noi această confruntare nu a avut niciodată loc şi nu are nici acum, cu prilejul acestei confruntări "politico-aritmetice."

E suficient să luăm aminte la conţinutul actului politic pe care Guvernul şi-a angajat răspunderea în faţa Parlamentului. El nu este şi nici măcar nu mai pretinde să fie un program al ieşirii din criză. Nu este cîtuşi de puţin opţiunea guvernării cu privire la măsurile care vor face din societatea românească una capabilă să reia cu succes eforturile de dezvoltare, să părăsească traiectoria distrugerii şi acumulării consecinţelor distrugerii în care s-au întrecut guvernările post-decembriste, să redea speranţa că o viaţă civilizată este posibilă pentru cei mai mulţi trăitori ai secolului XXI, chiar şi aici pe meleagurile noastre post-mioritice.

Nu, programul are un singur scop: să scoată de undeva, anume din buzunarele salariaţilor şi ale pensionarilor banii de care guvernul nu se mai poate împrumuta, nici pe piaţa internă, nici pe cea internaţională. Criza pe care vor să o rezolve măsurile guvernamentale este cea a finanţării dezmăţului pe seama cheltuielilor bugetare, este criza fluviilor de lapte şi miere care au curs pînă acum din visteria statului spre buzunarele nesătule ale camarilelor personale şi de partid, ale puternicilor zilei.

Pe scurt: a secat ţuţuroiul!

În plus, ceva trebuie pus de o parte pentru dobînzile şi ratele la împrumuturile statului, care se trec binişor peste 40 de miliarde de euro. Acolo nu te iartă nimeni, iar cine nu plăteşte, pleacă! De la guvernare, vreau să zic!

Ceea ce oficial se numeşte moţiunea de cenzură, a căzut Guvernului ca o mănuşă. Era exact lumina de reflector care-i trebuia la ieşirea în prim plan pentru scena Hamlet-Yorik. Ştiţi dumneavoastră, aceea cu groparii care sapă mormîntul bietei Ofelia şi dau peste scăfîrlia bufonului, mort şi îngropat acolo demult, odată cu vremurile fericite ale tinereţilor lipsite de griji ale lui Hamlet şi ale Danemarcei.

Ritual, Guvernul a îmbrăcat "cămaşa sacrificiului". Şi-a pus capul pe butuc, a plătit dările cuvenite călăului şi uitîndu-se în ochii mulţimii înfiorate, a exclamat: Nu-i aşa că, deşi voi vreţi să mor, nu trebuie să mor? Aşa e!, s-a auzit ecoul de la Cotroceni, transformat fără prea multe dificultăţi, chiar dacă cu mult tamtam, în tot atîtea bile albe puse în urna albă cîte erau necesare pentru a înfrînge bilele negre ale odioşilor opozanţi, puse în aceeaşi urnă albă!

În realitate, guvernul doar joacă scena sacrificiului, iar pentru a fi mai credibil a mobilizat şi ceva "forţe pensionăreşti" la curţile Parlamentului, ca să fie emisiunile TV mai dramatic colorate!

În realitate, misiunea lui este aceea de a cenzura viaţa altora. La modul radical şi drastic, pînă dincolo de orice limită, dacă visteria statului şi interesele de partid o cer. Şi o cer cu prisosinţă!

De cealaltă parte, opoziţia îndrăgostită definitiv de scenariile operetei, nici vorbă să pregătească cenzura guvernului. Ea s-a pregătit doar pentru propriul sacrificiu. Din strategiile de campanie a învăţat că la noi "victimele" sau cei victimizaţi cîştigă. Aşa că, în locul unei moţiuni de cenzură care să desfiinţeze guvernul şi politicile sale, a depus o moţiune de sacrificiu.

Şi-a sacrificat cu alte cuvinte interesele, cu riscul de a ajunge la guvernare. Probabil că riscul acesta a fost bine evaluat şi abia după ce s-a convins că nu este nicio şansă ca moţiunea să treacă, s-a hotărît să o susţină. Dovada stă chiar în textul moţiunii şi, în bună măsură, în discursurile cu care a fost susţinută de la tribuna Parlamentului. Guvernul şi politicile sale au reprezentat doar pretextul; textul şi subtextul erau sacrificiul personal pe care opoziţia s-a hotărît să-l facă, deşi se vedea de la o poştă cum tremură de frica vreunei scăpări, ori evadări din tabăra guvernamentală care ar fi putut să o ducă, din greşeală, Păzit-a sfăntul!, la reuşită.

Aşa ne-am procopsit noi doar cu o parodie de înfruntare politică, la finalul căreia îţi vine să te întrebi, neaoş româneşte: "dacă nema putirinţa ce mai chichirez gîlceava?"