ONRC: 2.171 de firme şi PFA au intrat în insolvenţă în primele patru luni din 2022

S.B.
Miscellanea / 1 iunie 2022

2.171 de firme şi PFA au intrat în insolvenţă în primele patru luni din 2022

Numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă a crescut cu 8,12% în primele patru luni din 2022, comparativ cu perioada similară a anului trecut, fiind înregistrate 2.171 de insolvenţe, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, informează Agerpres.

Cele mai multe firme şi PFA-uri intrate în insolvenţă au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 391, însă au fost în scădere cu 5,56% faţă de ianuarie-aprilie 2021, când au fost consemnate 414 insolvenţe.

Pe locurile următoare în ierarhia insolvenţelor se află judeţele Bihor, cu 202 de insolvenţe (plus 30,32%), Cluj - 140 (minus 15,66%) şi Timiş - 110 (plus 11,11%).

Cele mai puţine insolvenţe s-au înregistrat în judeţele Harghita, respectiv 6, în creştere cu 20% faţă de aceeaşi perioadă din 2021, Covasna - 8 (minus 27,27%) şi Gorj - 9 (minus 47,06%).

Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de insolvenţe a fost consemnat în comerţul cu ridicata, amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 561 (minus 6,81% faţă de primele patru luni din 2021), construcţii - 426 (plus 32,71%) şi industria prelucrătoare - 261 (plus 3,98%).

În aprilie 2022 au fost înregistrate 561 de insolvenţe.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb