ONU: Acord privind extinderea cu şase luni a mecanismului de ajutor transfrontalier din Siria

N.R.
Internaţional / 11 iulie 2022

Acord privind extinderea cu şase luni a mecanismului de ajutor transfrontalier din Siria

Un acord a intervenit între cei 15 membri ai Consiliului de Securitate al ONU pentru a prelungi cu şase luni mecanismul de ajutor umanitar transfrontalier în Siria, aşa cum dorea Rusia faţă de Occidentul care cerea o extindere cu un an, au făcut cunoscut luni surse diplomatice, scrie AFP, potrivit News.ro.

Acest mecanism a expirat duminică seara. Un vot al Consiliului de Securitate este aşteptat luni seară pentru a confirma prelungirea dispozitivului şi pentru a prevedea reînnoirea acestuia în ianuarie pentru încă şase luni, sub rezerva adoptării unei noi rezoluţii, au declarat sursele.

Textul de consens prevede ca ONU să preia utilizarea punctului de trecere Bab al-Hawa, situat la frontiera dintre Siria şi Turcia.

Proiectul de rezoluţie redactat de Irlanda şi Norvegia solicită, de asemenea, un raport special către secretarul general al ONU privind nevoile umanitare cel mai târziu la 10 decembrie şi solicită o informare periodică la fiecare două luni cu privire la punerea în aplicare a dispozitivului transfrontalier şi a celui care prevede furnizarea de ajutor umanitar de la Damasc peste linia frontului.

"Vom adopta proiectul nostru cu o modificare minimă", a declarat pentru AFP ambasadorul adjunct al Rusiei la ONU, Dmitri Polianski. Rusia s-a opus prin veto vineri unui proiect occidental, susţinut de restul Consiliului de Securitate, care prevedea prelungirea mecanismului transfrontalier cu un an.

"Vom adopta rezoluţia" care confirmă acest acord al Consiliului pentru şase luni, a declarat un ambasador al unei ţări influente în cadrul acestui organism, sub protecţia anonimatului.

Pentru a fi adoptat, un text trebuie să obţină cel puţin nouă voturi din cincisprezece, fără vot negativ de la vreunul din cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate (Statele Unite ale Americii, Franţa, Marea Britanie, Rusia, China).

Dispozitivul transfrontalier al ONU este în vigoare din 2014 şi, prin punctul de trecere Bab al-Hawa, vine în ajutorul a peste 2,4 milioane de persoane din regiunea Idlib (nord-vest) sub control al grupărilor jihadiste şi al rebelilor, reaminteşte AFP.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb