ONU acuză de crime împotriva umanităţii atât Statul Islamic, cât şi guvernul sirian

V.B.
Internaţional / 27 august 2014

Execuţiile publice ale civililor în zilele de vineri în zonele siriene aflate controlate de jihadiştii din gruparea Statul Islamic (SI) au devenit un "spectacol obişnuit", acuză o comisie de anchetă a ONU într-un raport publicat astăzi, în care este învinuit şi guvernul de la Damasc pentru folosirea de arme chimice, probabil clor, scrie The Guardian.

"Execuţiile în locurile publice au devenit un spectacol obişnuit în zilele de vineri la Al-Raqa şi în zonele provinciei Alep controlate de Statul Islamic", a declarat comisia de anchetă internaţională a ONU, precizând că este vorba despre crime împotriva umanităţii, care "provoacă teroare în rândurile populaţiei" şi au rolul de a-i determina pe locuitori să recunoască autoritatea grupării jihadiste.

Jihadiştii încurajează şi chiar obligă uneori populaţia să asiste la aceste execuţii. Majoritatea victimelor este formată din bărbaţi, dar au fost executaţi şi tineri de 15-17 ani, precum şi femei, mai informează comisia, însărcinată de Consiliul ONU pentru Drepturile Omului să investigheze şi să consemneze toate încălcările normelor internaţionale privind drepturile omului în Siria.

De asemenea, anchetatorii acuză, în raport, guvernul de la Damasc de comiterea unor crime împotriva umanităţii şi a unor crime de război, aceste din urmă fapte fiindu-le imputate şi unor grupuri armate non-statale.

Comisia de anchetă suspectează Damascul că ar fi folosit arme chimice, probabil clor, în localităţile Kafr Zeita, Al-Tamanaa şi Tal Minnis, situate în vestul ţării. Aceste atacuri ar fi avut loc de opt ori pe parcursul a zece zile din luna aprilie, susţine comisia de anchetă a Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb