ONU: Pandemia de COVID-19 a crescut consumul de droguri

G.B
Internaţional / 24 iunie 2021

Pandemia de COVID-19 a crescut consumul de droguri

Pandemia de COVID-19 a crescut consumul de droguri, încurajând în acelaşi timp cultura ilegală de opiu, repercusiuni care s-ar putea face simţite "ani de zile", a avertizat astăzi ONU, informează AFP, citată de Agerpres

"Pieţele de droguri şi-au reluat rapid activităţile după perturbările iniţiale de la începutul pandemiei", scrie Oficiul ONU pentru combaterea traficului de droguri şi prevenirea criminalităţii (UNODC) în raportul său anual publicat la Viena.

Afganistanul, care produce peste 80% din opiul mondial, a înregistrat o creştere cu 37% a suprafeţei de teren utilizată pentru cultivarea macului, adesea singura opţiune pentru studenţii inactivi sau pentru muncitorii în şomaj, pentru a face faţă crizei sanitare.

În acelaşi timp, pandemia de coronavirus a accentuat "inegalităţile, sărăcia şi problemele de sănătate mentală la nivel global, toţi factori cunoscuţi pentru alimentarea consumului de droguri", subliniază documentul.

Aproximativ 275 de milioane de persoane din lume au consumat droguri anul trecut, comparativ cu 269 de milioane în 2018.

Majoritatea ţărilor au constatat o creştere a consumului de canabis în timpul pandemiei, potrivit raportului, care notează că acesta este perceput de tineri ca fiind mai puţin periculos pentru sănătate, "în pofida dovezii că el comportă riscuri".

Utilizarea non-medicală de produse farmaceutice a crescut de asemenea, în timp ce interzicerea vieţii nocturne a scăzut recursul la cocaină.

De asemenea, pandemia a avut, un impact asupra circuitelor de distribuire, devenite mai "inovative": "traficul pe stradă" cedează locul unor "metode fără contact, precum achiziţionarea pe internet şi livrările prin poştă sau chiar cu drona".

Printre rarele evoluţii pozitive constatate de UNODC se numără aceea că suprafaţa plantaţiilor de coca s-a redus cu 5% în 2019 datorită eforturilor Columbiei, primul producător mondial de cocaină. Guvernul conservator al preşedintelui columbian Ivan Duque, la putere din 2018, a progresat în distrugerea acestor plantaţii, care în 2017 au atins o suprafaţă-record de 171.000 de hectare.

Cu toate acestea, datorită unui randament mai bun, producţia mondială a acestei pulberi albe a continuat să atingă recorduri, ridicându-se la 1.784 de tone în 2019, dublu faţă de 2014, pe fondul "diversificării canalelor de aprovizionare în Europa", fenomen care "scade preţurile şi creşte calitatea".

Raportul UNODC, care este "o evaluare preliminară", se bazează pe informaţii pe care organismul ONU le-a adunat de la statele membre, de la propriile antene şi din analiza unor surse deschise, mass-media şi rapoarte instituţionale.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb