Transmiterea COVID-19 ar putea deveni sezonieră, însă datele sunt deocamdată insuficiente pentru a sugera vremea şi calitatea aerului drept factori pentru a adapta măsurile de combatere a pandemiei, a declarat joi ONU, relatează AFP, conform G4media.
La mai bine de un an de la apariţia bolii în China, rămân încă multe elemente necunoscute cu privire la transmiterea acesteia.
Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM), o agenţie specializată a ONU, a înfiinţat o echipă specială, care reuneşte 16 specialişti, însărcinată cu studierea influenţei factorilor meteorologici şi a calităţii aerului asupra pandemiei.
Primul raport emis estimează că, potrivit caracterului sezonier al bolilor virale respiratorii - în special vârful sezonului rece pentru gripă şi coronavirusurile care provoacă răceli în climatele temperate - COVID-19 "ar fi o boală sezonieră dacă va persista câţiva ani".
Specialiştii ONU au afirmat de asemenea că studiile de modelare a proceselor au arătat că transmiterea COVID-19 "ar putea deveni sezonieră în timp, ceea ce sugerează că este posibil să se ia în calcul factori meteorologici şi de calitate a aerului pentru a monitoriza şi prevedea" boala în viitor.
Cu toate acestea ei afirmă că este încă prea devreme pentru a lua în considerare aceşti factori, iar OMM constată că dinamica transmiterii COVID-19 anul trecut "pare să fi fost influenţată în principal de intervenţiile guvernamentale, mai degrabă decât de factorii meteorologici".
"În acest moment, datele disponibile nu susţin utilizarea factorilor meteorologici şi a calităţii aerului pentru a permite guvernelor să relaxeze măsurile pe care le iau pentru a reduce transmisiile", a declarat Ben Zaitchik, copreşedinte al echipei speciale şi membru al Departamentului pentru ştiinţele Pământului şi Planetelor de la Universitatea Johns Hopkins, Baltimore.
"În primul an al pandemiei, am observat valuri de contaminare în anotimpurile calde şi în regiunile calde. Nu există dovezi că acest lucru nu s-ar putea întâmpla din nou", a adăugat Zaitchik, citat într-un comunicat.
OMM arată de asemenea că, în timp ce studiile de laborator au găsit unele dovezi conform cărora virusul supravieţuieşte mai mult în mediu rece, cu umiditate redusă şi unde există radiaţii ultraviolete slabe, acestea nu au indicat dacă factorii meteorologici au o influenţă semnificativă asupra ratelor de transmisie în condiţii reale.
Potrivit echipei speciale a ONU, nu există încă nicio dovadă concludentă a influenţei factorilor legaţi de calitatea aerului. Chiar dacă datele preliminare arată că o calitate slabă a aerului creşte rata de deces, nu s-a dovedit, spun specialiştii, că poluarea are un impact direct asupra transmiterii pe calea aerului a SARS-CoV-2, virusul care provoacă boala COVID-19.
1. ONU, varful de lance al Ocultei!
(mesaj trimis de vlad tepes în data de 18.03.2021, 12:36)
Corect! Se va intampla de cate vor dori oamenii Ocultei, sa-l pulverizeze in locuri aglomerate inchise(hinstitutii, gari, aeroporturi, mall-uri) sau cu dronele in locuri aglomerate deschise, eventual si prin degajarea de chemtrails!
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 18.03.2021, 13:11)
alta incercare , de a vedea cat kkt inghit fraierii !
3. de ce nu enuntati pana la capat ??
(mesaj trimis de anonim în data de 18.03.2021, 14:38)
Transmiterea coronavirusului ar putea deveni sezonieră.
In mod necesar, lupta contra virusului ar putea deveni sezoniera, ca doar n-o sa lasi oamenii sa umple sectiile de la ATI.
Si vaccinarea ar putea deveni sezoniera.
Prin urmare, libertatea (ce-o mai insemna si aia) ar putea fi doar in extra-sezon.
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de vlad tepes în data de 18.03.2021, 16:56)
Nici macar acolo, nu va mai fi!