Operaţiunea "Floricel 007"

Nu trebuie să citeşti chiar toate cărţile Aghatei Christie pentru a învăţa că, în chestiunile încîlcite, cu asasinate şi spioni, întrebarea care te scoate întotdeauna din labirintul ipotezelor contradictorii şi al mărturiilor mincinos-interesate este una singură: Cui prodest? În jurul beneficiarului "crimei" trebuie căutate indiciile şi răspunsurile la în­trebările clasice: Cine? De ce ? Cum?

În lumea de astăzi, statele nu mai deţin, de mult, monopolul asupra activităţilor de culegere, selectare, interpretare şi utilizare specifică a informaţiilor din domeniul economic, militar, politic, ştiinţifico-tehnic ori social. "Spionul.srl" este o firmă ce poate fi găsită peste tot în lume şi a fost creată, iniţial, de marile corporaţii, sau prin externalizarea unor activităţi ale serviciilor clasice de informaţii. Rezultatul este că spionajul a invadat, deopotrivă, domeniul public şi privat, peste tot în lume. Reţelele create de această pădure de instituţii specializate în culegerea informaţiilor acoperă fiecare metru pătrat al planetei, mai ceva decît reţelele globale de telecomunicaţii. Nici cel mai naiv dintre naivi nu şi-ar putea închipui că România ar fi o excepţie. După cum nimeni nu mai crede, astăzi, în infailibilitatea măsurilor de control şi contracarare luate de serviciile specializate. Toată lumea ştie că sita este din ce în ce mai rară, şi prin ea se scurge nu doar apa, ci şi o bună parte din "aurul" pe care îl vînează pro­fesioniştii în domeniul informaţiilor. Dacă n-ar fi aşa, "Spionul srl" ar fi dat de mult faliment, ori firma prosperă peste tot!

De ce atîta zarvă, mediatică şi politică, aşadar, în jurul unei întîmplări care nu se deosebeşte de mii de altele, din viaţa zilnică a serviciilor de spionaj şi contraspionaj? Răspunsul nu poate fi decît unul singur. Pentru că s-a dorit această zarvă. Au dorit-o serviciile de informaţii? Exclus. Logica succesului în această meserie comandă ca, în special rezultatele pozitive, reuşitele, să fie cît mai bine ascunse de ochii lumii, de cei în detrimentul cărora au fost obţinute. Cazurile care ajung publice sunt, de regulă, minore ca importanţă operativă, iar publicitatea în jurul lor este o decizie cu finalitate exclusiv politică. În perioada războiului rece, asemenea cazuri aveau dublu rol: de a întări, pe plan intern, prestigiul serviciilor de informaţii şi deci gradul de cooperare al populaţiei, de a servi propaganda oficială menită să întreţină mitul inamicului pervers şi periculos, capabil să pătrundă în cetate, iar pe plan extern să semnaleze intenţia de-a înăspri sau, după caz, de-a relaxa relaţiile cu "inamicul ideologic", în acelaşi timp partener strategic şi competitor economic. În cazul României, asemenea con­siderente sunt greu de aplicat.

Dacă serviciile de informaţii ale Ucrainei ar fi beneficiarul final, faptul nu iese cu nimic din limitele obişnuitului. Iar dacă România avea de transmis un mesaj politic Ucrainei, legat de aceste activităţi, nu era nevoie să o facă prin presă. Există, cu siguranţă, canale directe de comunicare, de cea mai bună calitate, la cel mai înalt nivel. Dacă beneficiarul final ar fi serviciile de informaţii ale Moscovei, lucrurile ar fi încă şi mai normale, teritoriul NATO fiind, oficial, unul de interes strategic pentru Rusia. Ea nu face niciun secret din faptul că, deşi cooperează cu NATO, consideră organizaţia, în documentele sale de planificare politică şi strategică, entitate generatoare de riscuri şi ameninţări majore la adresa securităţii sale. Care-i chichirezul, atunci? Ce cîştigă România, politic, din dezvăluirea publică a faptului că Rusia spionează pe teritoriul ei, cu mîna altora? Nimic! Ce cîştigă România din dezvăluirea faptului că Ucraina spionează pe teritoriul ei, în beneficiu propriu, sau al Rusiei? Nimic! Atunci cine cîştigă? Ucraina, cu siguranţă, NU! Mai rămîne Rusia, cea care este atît de tare interesată să taie craca de sub picioarele actualei conduceri de la Kiev şi să în­mor­mînteze o dată pentru totdeauna orice perspectivă de aderare la NATO a Ucrainei.

Cît despre un posibil beneficiar politic intern, speculaţiile sunt fără obiect, pentru că oricine ar încerca să "capitalizeze" pe un teren atît de fragil, ar avea mai mult de pierdut, decît de cîştigat. Ca dovadă, nimeni n-a dat buzna să o facă, nici măcar Preşedintele, cel care ar fi avut credibilitate mai mare, dată fiind natura relaţiilor sale speciale cu serviciile de informaţii, de activitatea cărora răspunde, politic. Doar că succesul este cît se poate de relativ, ca să nu zic îndoielnic, iar beneficiile politice care pot fi extrase sunt mai degrabă "radioactive", vătămătoare pentru cei care le manipulează. De unde rezultă că "Operaţiunea Floricel 007" este un soi de teatru de păpuşi, iar cei care trag sforile nu trebuie căutaţi în conul de lumină al presei, ci în conul de umbră, în care stau cu atî­ta grijă ascunşi.