OPINII Cabala marilor păpuşari

Cel mai simplu ar fi să ne rezumăm la a spune că Mircea Geoană nu ratează o ocazie să confirme, mereu şi mereu, adevărul absolut cuprins în sintagma cu care Ion Iliescu l-a diagnosticat, odată pentru totdeauna: "Un prostănac". Am putea adăuga de la noi, doar din dorinţa recunoaşterii unor merite inconfundabile, că formularea cea mai potrivită ar fi: "Prostănacul", ţinînd cont de faptul că, într-un timp atît de scurt, preşedintele PSD a dovedit pînă şi celor mai sceptici că, cel puţin la ora actuală, este cel mai îndreptăţit actor de pe scena politică românească să revendice titlul. Într-adevăr, nimeni nu a mai reuşit în ultima vreme o asemenea serie neîntreruptă de decizii lovite de nulitate, de gesturi lipsite de cel mai palid suport în realitate, de declaraţii sforăitoare în afara oricărei logici şi de bîlbe care ajung realmente să te facă pînă şi pe tine, spectator, să roşeşti de inepţia celui care le debitează. Acesta fiind personajul, a spune că ultimul gînd care i-a trecut prin cap (fireşte, cu totul altceva decît: "gînd trecut prin minte"): "Protocolul cu PRM" - bomboana pusă pe coliva carierei lui politice, înseamnă a emite un truism şi a întîrzia asupra lui, nu ar fi decît o necugetată pierdere de vreme. Ziua cînd va deveni public actul de deces politic al lui Mircea Geoană este de acum o chestiune fără prea multă relevanţă: sînt o mulţime de factori care pot grăbi sau amîna pînă la o dată considerată convenabilă publicarea ferparului, fapt este că, la sfîrşitul săptămînii trecute, în PSD s-a vacantat irevocabil postul de preşedinte al partidului.

Dacă asupra IQ-ului politic al lui Mircea Geoană nu mai merită insistat, întrebările asupra felului în care picătura de cianură: "frăţietatea cu C.V.Tudor", a ajuns pe buzele acestuia nu trebuie să rămînă fără răspuns. Cu candoarea proprie oricărui om mai sărac cu duhul, Geoană s-a grăbit să declare că ideea pe care a îmbrăţişat-o din prima clipă cu neţărmurit entuziasm, în speranţa că a găsit, în sfîrşit, calea să transforme actuala Opoziţie în bici, în mîna PSD, i-a aparţinut lui Viorel Hrebenciuc şi Miron Mitrea. Dată fiind calitatea iniţiatorilor, un minimum, dar elementar discernămînt l-ar fi obligat să cumpănească de o sută de ori înainte să se pronunţe public şi, mai ales, să nu mai deschidă gura fără să se consulte şi cu alţii, din conducerea partidului. Nu a făcut-o şi a ţîşnit ca un papagal, în plasa lui C.V. Tudor, care s-a grăbit să-i ia caimacul de sub nas, cu sentimentul mult-aşteptatei iluminări, care va aşeza, în sfîrşit, lucrurile în ordinea mult-visată. Cu gîndirea limpede al oricărui om cu scaun la cap, Ioan Rus, vicepreşedinte PSD şi lider al aşa-zisului grup de la Cluj, nu numai că nu ezită să amendeze în modul cel mai tranşant decizia lui Geoană, la fel ca şi cei mai mulţi dintre liderii PSD, dar merge mai departe şi lansează ipoteza unei capcane care i s-ar fi întins preşedintelui partidului, de cineva care l-a sfătuit absolut greşit. Ei bine, sigur că "cineva" Hrebenciuc şi Mitrea au dat-o cu oiştea în gard, pe post de eminenţele cenuşii ale lui Geoană, dar faptul nu apare ca fiind dintre cele mai fireşti ţinînd cont că nu vorbim, totuşi, de doi dintre retardaţii PSD. Să fie atunci vorba doar de cinismul politic, probat nu o dată de cei doi "combinatori", care s-au aventurat într-o catastrofală manevră de virilizare a partidului? Sau, poate, sîntem martorii unei mişcări perverse, care trebuia să-l pună pe făraş pe cel căruia i-a expirat contractul pentru rolul lui Brutus, pe lîngă Ion Iliescu? Ambele variante par plauzibile. Dar pentru a fi dispuşi să optăm măcar şi o clipă pentru una sau pentru alta, ar trebui mai întîi să putem uita avalanşa neverosimilelor şi iraţionalelor "accidente" care se petrec în ultima vreme în viaţa politică şi care, toate la un loc, nu numai că au aruncat în aer firma de "stabilitate politică" ce flutura de ani buni deasupra României, dar au ajuns să-i facă pe cei care urmau să îndeplinească ceea ce părea să fie ultima formalitate privind aderarea ţării la UE să lase din mînă stilourile pregătite pentru parafare şi să rămînă pe gînduri. "Are sau nu are Româ-nia loc în UE?", "E potrivită sau nu admiterea azi a României în UE?" sînt întrebările pe care "marii păpuşari" din România au reuşit să le inducă în judecata celor care urmează să se pronunţe asupra împlinirii la termenul fixat a ceea ce, de ani de zile, este un deziderat (aproape) naţional. Prin manevrele şoptite la urechea Prostănacului, Hrebenciuc şi Mitrea şi-au devoalat public apartenenţa la cei care fac tot ce le stă în puteri pentru a bloca accesul României în UE. Din păcate, sînt departe de a fi singurii. Toată lumea vorbeşte despre ei - nimeni nu e în stare să le afle şi să le divulge identitatea. Dar ei, marii sacerdoţi ai României post-ceauşiste, sînt cei care conduc cu adevărat ţara. "Oamenii politici" nu sînt decît o armată de figuranţi, în care onestitatea neputincioasă a unora convieţuieşte alături de ticăloşia ridicată la rang de artă. Din nefericire, e singura formă a Artei care se mai cultivă astăzi cu succes în România.