OPINII Coronavirusul şi premisele unei utopii - economia bazată pe principii morale

• Lumea a primit un cadou frumos: are şansa să o ia de la zero

Mai ţineţi minte când totul era live, pozele de la Veneţia erau pe InstaStory, reclamele săreau ca popcornul de oriunde, filtrele glamour, plictiseala era mare, informaţia multă, toţi îţi vindeau ceva, tu cumpărai de la toţi câte ceva, făceai nazuri, aveai experienţe VR, ochelari 3D şi televizoare HD? Mergeai la job, trăgeai tare cu gândul la bonus-ul de final de an pe care îl exportai în vacanţe în Grecia, mobilă suedeză şi electronice japoneze... Banii se învârteau, economia odată cu ei, Pământul se încălzea, statisticile cereau creştere economică... Stop! Warning! Virus Detected!

• Putem schimba lumea în care trăim?

Nu vi se pare interesant că virusul acesta este interpretat în nesfâşite feluri? Unii îl cred o conspiraţie, o unealtă a războiului comercial, o armă folosită de americani sau una a chinezilor, care s-a detonat singură. Alţii se opresc la instituţii şi la fapte, iar cei mai mulţi se gândesc cum va arăta lumea post-pandemie. Dincolo de fapte, statistici, cauze medicale şi evoluţiile viitoare, încerc să înţeleg pedagogia din spatele acestei situaţii.

Opinia mea poate fi citită în termenii unei utopii, dar asumpţia pe care o fac este că omenirea trece pentru prima dată în ultimii 75 de ani printr-un restart global. Iar aici lucrurile sunt ca păpuşile Matrioska: prima, cea mai mare şi vizibilă, este economia. Următoarea este reprezentată de relaţiile dintre oameni, raporturile sociale. Iar ultima reprezintă indivizii şi schimbările pe care le vom face fiecare dintre noi pentru a ne adapta la noua realitate.

Da, am primit o şansă pentru acest restart, dar criza poate trece foarte bine fără să schimbe nimic profund, atâta vreme cât oamenii nu vor dori asta. Ar fi o ocazie ratată! În ce cheie putem înţelege toate transformările şi mai ales cum putem schimba modul de a face business, de a interacţiona unii cu ceilalţi, de a ne privi în oglindă? Va putea omenirea să construiască un nou model de economie bazată pe valori precum echitatea, binele comun, altruismul sau va reporni de la calculele privind reducerea pierderilor şi proiectarea profiturilor viitoare? Este oare încetinirea economiei un motiv suficient de bun pentru a vedea că se poate şi aşa, cu câteva trepte de viteză mai jos, cu oameni care muncesc de acasă pentru a avea mai mult timp cu familiile lor, cu o atenţie mai mare acordată mediului şi planetei în care toţi suntem chiriaşi? Va avea omenirea aceste revelaţii sau va continua să se execute doar interesele unor policy makers? De aceea, cu cât se va întârzia restartul, cu atât şansele ca lucrurile să evolueze vor creşte.

• Virusul care nu va trece

Interesant este că acest virus, acest scurtcircuit al întregului sistem globalizat, a atins aproape toate ţările lumii, a ajuns pe insule dintre cele mai pustii, înconjurate de oceane. Niciun război nu a reuşit să devină o problemă mondială într-o asemenea proporţie. Nu, acum nu mor milioane de oameni ca într-un război mondial, însă frica pare un criminal mai atroce decât o armă nucleară. Pământul dă impresia că nu se mai roteşte şi miroase a încins... Teama asta nu este doar o teamă de moarte, ci, în primul rând, este teama de a pierde confortul şi controlul unei lumi aşa cum o ştiam noi. Asistăm cu gura căscată la un spectacol pe care îl vedem pentru prima dată şi în care ne regăsim în distribuţie. Privim străzile goale, dar amintirea lor este alta. Le ştim înţesate de oameni şi maşini, le ştim prăfuite şi zgomotoase. Privim cifrele roşii de pe Burse cu compasiunea dată de sindromul Stockholm, în care empatizăm cu agresorul. Stăm în faţa monitoarelor cum am sta la căpătâiul unor oraşe, economii, sisteme de gândire muribunde. Să nu le plângem, pentru că ceea ce se poate naşte ar putea fi cu mult mai valoros!

• La moartea unei dictaturi

Finalul fiecărui sistem politic vine la pachet cu necrologul care prezice naşterea unor construcţii politice, sociale şi economice mai bune. Ca argument stă îngrăşământul lăsat de sistemul răposat. Aproape în totalitatea lor noile sisteme sunt gândite ca o continuare a celor vechi, care şi-au dovedit falimentul. Fie că vorbim de reciclarea oamenilor din sistemele vechi, fie că vorbim de reciclarea instituţiilor, noile sisteme sunt, de fapt, entităţi cu ADN-ul compromis de erorile trecutului. De data asta, cred că tocmai erorile trecutului sunt un argument important pentru construirea unui sistem necontaminat. Iar acest lucru poate veni nu doar din schimbarea radicală a percepţiei oamenilor asupra propriilor vieţi, ci şi din punerea economiei pe alte principii şi fundamente. De ce noul sistem nu are un ADN compromis? Păi, uitaţi-vă în jur! Aţi mai asistat la ceva similar? De ce însă, chiar şi cu un ADN nou, vechile resorturi vor refuza să se schimbe? Pentru că e mai uşor să vorbeşti limba pe care o ştii decât să înveţi una nouă.

• Predicţii utopice până la proba contrarie

Până la începutul pandemiei trăiam într-o economie globalizată: maşina care se fabrica în Germania avea piese importate din România, iar acestea erau făcute din oţelul prelucrat în China. Bolidul cos­tisitor cu suflet de tablă era produs în Germania de o mega-corporaţie, cu mii de salariaţi. Corporaţia era listată la Bursă şi avea alte mii de acţionari. Sistemul financiar, industria, tehnologia, marketingul şi consumul formau un puzzle cimentat în zeci de ani de politici guvernamentale, comunităţi economice şi comerţul global. În criza din 2009 s-a rupt doar o verigă a lanţului - piaţa financiară - care a antrenat celelate efecte, dar în timp. Acum însă, toate verigile s-au oprit în acelaşi moment. Efectul poate fi cel al opririi unei oţelării: odată răcită, o poţi îngropa. Toţi actorii din acest lanţ se agaţă de două posibilităţi: criza să dureze puţin, iar pornirea să fie la fel de abruptă ca şi oprirea. Ambele aşteptări par nerealis­te. În primul rând, pentru că pieţele se vor calma doar după reapariţia încrederii: că poţi călători, că îţi poţi face un credit şi că eşti în siguranţă când mergi în vizită la prieteni. Iar încrederea care să îţi permită să faci toate aceste lucruri poate fi dată doar de apariţia unui vaccin sau de reducerea de la sine a numărului de îmbolnăviri şi decese. Oricare dintre scenarii nu cred că va fi mai rapid de două luni. În condiţiile în care companiile gâfâie după două saptamâni de redus turaţia motoarelor, două luni ar putea fi suficiente pentru restartul profund de care vorbeam.

• Cum se vor prăbuşi?

Sistemele corporatiste actuale, multinaţionalele şi businessurile globale estimez că vor fi primele lovite. Şi asta nu pentru că au mulţi angajaţi, sisteme de organizare birocratice şi inadaptate la schimbări bruşte. Ci pentru că modelul de business pe care îl practică se învârte în jurul profitului: obţinut cât mai repede, mereu în creştere şi bazat pe structuri financiare speculative. Vremea acestor businessuri pare să fi trecut. Singura salvare a economiei actuale este o schimbare a paradigmei. Economia viitorului, în construcţia mea utopică, va fi umanistă, axată pe valori precum echitatea, binele comun şi altruismul.

Dacă înţelegem că lumea se schimbă, ne schimbăm şi noi. Sau, mai de grabă, procesul este invers: lumea se schimbă pentru că noi începem să ne raportăm diferit la ea. Daca înţelegem că Pământul se rotea prea repede, ne oprim puţin. Îl lăsăm să respire, lăsăm pădurile din Australia şi Amazonul să crească verzi, zăpada peste România să cadă din nou. Dacă înţelegem că nu mai aveam timp de familie, acum ni s-a dat. Dacă înţelegem că ne întâlneam cu prietenii doar pe Facebook, acum învăţăm să le ducem dorul. Dacă înţelegem că desconsideram medicii, acum îi aplaudăm. Dacă înţelegem că nu mai aveam pic de respect pentru dascăli, acum, când facem lecţii cu copilul acasă vedem cât de dificil le este lor să strunească 30 de vieţi într-o sală de clasă. Dacă înţelegem că i-am judecat pe ai noştri că pleacă pentru a fi fericiţi în alte ţări, acum ne putem pune întrebări de ce îi judecăm (din nou) că se întorc. Noua ordine globală (ca să respect o formulă consacrată) va avea mai multe şanse decât una impusă politic, dintr-un motiv fundamental: va porni din aşteptările fiecăruia dintre noi şi din transformările care se vor petrece în fiecare dintre noi. Toţi vom trece prin acest moment zero, iar la linia de start nu vor mai fi patroni şi salahori, hoţi şi păgubiţi, ci oameni care trebuie să construiască ceva împreună. Ceva durabil. Sistemul, aşa cum îl ştiam până ieri, nu este unul durabil. Se prăbuşeşte cărămidă cu cărămidă. Cine ar fi crezut vreodată ca General Motors îşi va suspenda activitatea în SUA? Probabil dacă ar fi fost cineva care să joace ştirea asta la o casă de pariuri ar fi devenit acum cel mai bogat om al planetei. Asistăm, aşadar, la scenarii pe care nu ni le-am imaginat vreodată, iar măsurile trebuie să urmeze acelaşi trend: să fie măsuri pe care nu le-am luat în calcul niciodată.

• În războiul cu inamicul microscopic, statele nu semneză tratate de pace, ci de izolare

Dar cum putem trece de la o economie globalizată, în care un strănut din China poate fi auzit la Washington, la o economie bazată pe principii etice, în mijlocul căreia este cu adevărat clientul, consumatorul, omul? Schimbarea acestui angrenaj uriaş care cuprinde întreaga planetă se poate face în două feluri: prin spargerea globalizării şi întoarcerea la sisteme economice individual-statale sau prin reconstruirea globalizării, pornind de la principiile etice. Deocamdată, statele au adoptat tehnica cea mai facilă: s-au grăbit să se izoleze. Au închis graniţele, au anulat zborurile, au şters vacanţele din calendare. Reacţie aproape iraţională în faţa unui pericol comun. Cealaltă variantă ar fi exemplul albinelor care se apără de viespea intrată în stup: se lipesc de ea cu riscul de a-şi pierde capetele în cleştii intrusului şi dau toate din aripi pentru a-i creşte temperatura corpului şi a o sufoca. Albinele vizează binele comun atins prin eforturi comune, nu sunt actori economici raţionali care raportează problema şi rezolvarea ei doar la o entitate - fie că e o persoană, un grup sau un stat. Inertia acestui individualism va fi ca o umbra sâcâitoare pentru mult timp de acum inainte. Nu am văzut nicio întâlnire de urgenţă între liderii lumii pe tema acestui pericol comun! Deşi gripa este a întregii planete, statele o tratează cu aspirină, ignoră miile de morţi şi imaginează un viitor economic în care pros­peritatea urmează vechile modele.

Mai este un tunel de parcurs. În termeni corporatişti se numeşte "crise management". În practică, încearcă să ascundă sub preş un elefant. Nu ar fi o surpriză ca proprietarii marilor companii să aleagă una dintre aceste variante: fie să forţeze prin lobby instituţional şi instituţionalizat reînceperea activităţii de producţie, indiferent de riscuri; fie să accepte sacrificarea profiturilor imediate în folosul fidelizării şi apropierii de client. Aş vedea, de exemplu, reduceri de 70-80% în preţul maşinilor care stau acum pe stoc. Şi pentru exemple similare, "sky is the limit". Ţinând cont de ultimele evenimente (suspendarea activităţii marilor companii, prăbuşirea burselor şi a preţului petrolului) adunarea la oaste a miilor de salariaţi trimişi acasă, se confruntă cu handicapul lipsei de încredere în piaţa globală. Rămâne viabilă varianta diminuării pierderilor printr-o strategie de gomflare a încrederii în consum. Dar asta presupune marcarea unor pierderi uriaşe pentru companii, pe care nu ştiu câte borduri administrative sunt pregătite să le admită. Oricum ar fi, indivizii, albinele din stup, ar avea de câştigat în toate variantele probabile la acest moment: repornirea economiei pe vechiul fundament nu se poate face fără stimularea consumului (iar pentru asta companiile trebuie să lase garda jos şi să vină spre clienţi), iar punerea economiei pe o fundaţie nouă trebuie să ia în calcul resetarea haiduciei cu care se fac acum afacerile (prin nimicirea concurenţei, dezinteresul faţă de planetă şi de binele comun).

• Cum va arăta economia viitorului

În primul rând cred că se va face o diferenţă majoră între munca ce poate fi înlocuită de un robot şi cea bazată pe principii etice, care va rămâne strict în responsabilitatea oamenilor. Toate raporturile de business se vor baza pe automatizarea proceselor şi computer science. Diferenţa fundamentală va fi trecerea de la serviciile standardizate la serviciile personalizate, munca creativă, plus valoa­rea. Firmele şi companiile mici care deja fac asta, vor asigura scheletul economiei viitoare. La Dacia probabil oamenii vor munci mai puţin şi roboţii industriali mai mult. Dacă mergem pe acest exemplu, după ce se întorc angajaţii din şomaj tehnic, ne putem imagina scenariul în care roboţii industriali se vor ocupa de asamblare, iar angajaţii înlocuiţi de roboţi s-ar putea reprofila pe serviciul de personalizare a maşinilor de serie. Cu alte cuvinte, când va comanda francezul o maşină, să nu i se dea una de pe stoc, ci Dusterul cu numele lui pe volan. Asta ar putea fi schimbarea de paradigma a businessurilor: de la a produce pentru acţionari, la a produce pentru clienţi.

Criza actuală ne oferă oportunitaea întoarcerii la elemente marginale ale raporturilor economice de până acum: corectitudinea, dialogul, onestitatea, încrederea. După exacerbarea propriului interes, noile principii par amuzante şi neserioase.

Noua economie bazată pe respect pentru client şi pentru mediu, pe servicii oneste, pe negociere echitabilă şi raportarea permanentă la aşteptările comunităţii, ne va mai învăţa ceva: să apreciem mai mult ce avem, să vedem că, de multe ori, este mai important să dai decât să ai, că e mai valoros să împarţi câştigul decât să-l înmulţeşti. Desi am descris câteva posibile resorturi ale pietei care ar putea duce la acest deznodamant fericit, schimbările radicale stau în alegerile pe care le vor face oamenii.

Plăcile tectonice se reaşeză, dar marea provocare a viitorilor ani este ca lumea mai bună pe care o imaginăm să nu rămâ­nă doar o utopie.